Rețele de socializare

Moldova

Răsturnare de situație! Dosarul carabinierului Vitalie Tătaru, acuzat de omor intenţionat la Elizaveta, reexaminat

Publicat

Răsturnare de situaţie în cazul carabinierului Vitalie Tătaru, acuzat de omorul unui tânăr din satul Elizaveta. Pentru că l-a ameninţat cu moartea pe unchiul victimei, Curtea de Apel Bălţi l-a condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, de trei ori mai mult decât a dictat iniţial Judecătoria Bălţi, scrie Canal2.

Acum Curtea reexaminează dosarul lui Tătaru pentru omor intenţionat.

Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii a condamnat public injuriile fostului primar de Bălţi la adresa magistraţilor.


Renato Usatîi i-a ameninţat pe judecători, pentru greşeli de procedură, care au permis eliberarea lui Tătaru, după un an de arest preventiv.
Totuşi, potrivit membrilor CSM, Usatîi are dreptul la liberă exprimare.

„La toţi care au fost implicaţi în acest proces, le-au rămas zile numărate. Eu vreau să vă spun, stimaţi judecători, că eu voi deveni cel mai mare duşman al vostru. Voi sunteţi „bespridelishishi” şi credeţi numai în bancnote şi „kuliok”. Pentru voi, nenorociţilor şi nemernicilor, eu voi fi cel mai mare duşman.”

Renato Usatîi a făcut aceste declaraţii în ziua de 6 iulie 2021, când Curtea de Apel Bălţi a anulat decizia de condamnare a lui Vitalie Tătaru la 17 ani de închisoare, pentru asasinarea tânărului Simion Botnari, şi a trimis dosarul la reexaminare la Judecătoria Bălţi, pe motiv că prima instanţă a schimbat membrii completului de judecată în timpul procesului, ceea ce contravine legii. În consecinţă, s-a reluat examinarea dosarului de la zero, chiar dacă din momentul săvârşirii omorului trecuse aproape un an şi jumătate. Mai mult, inculpatul nu putea fi ţinut în continuare în arest preventiv şi a fost eliberat în noaptea de 22 iulie.


După 18 ore de libertate, timp în care a fost păzit de poliţişti la domiciliu, Vitalie Tataru a ajuns din nou după gratii, aşa cum procurorii au obţinut o sentinţă de condamnare în dosarul pentru ameninţarea cu moartea. Atunci el a fost încătuşat chiar în sala de judecată.

Trei dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată au depus o sesizare la CSM, prin care au reclamat limbajul folosit de Usatîi şi au cerut să se ia atitudine. În timp ce Inspecţia judiciară a cerut sesizarea organelor de drept în privinţa ameninţărilor lansate de politician, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au declarat inadmisibilă cererea celor trei magistraţi. Chiar dacă a condamnat public limbajul licențios folosit la adresa judecătorilor, CSM a constatat că Renato Usatîi are dreptul la libera exprimare. Informaţia ne-a fost confirmată de preşedintele interimar al instituţiei, Dorel Musteaţă.

Anterior, Procuratura Generală s-a sesizat în cazul magistraţilor care ar fi admis acele încălcări de procedură judiciară, iar procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a înaintat la CSM proceduri disciplinare în privința a opt judecători, care au examinat dosarul lui Vitalie Tataru. Este vorba despre cinci magistraţi de la Judecătoria Bălţi şi trei de la Curtea de Apel Bălţi. Atunci Procuratura Generală anunţa că urmează să fie verificată şi legalitatea acţiunilor procurorilor în cadrul unor proceduri disciplinare. Preşedintele interimar al CSM, Dorel Musteaţă, ne-a spus că nu există o finalitate în privinţa sesizărilor lui Stoianoglo, care continuă să fie examinată de către Inspecţia judiciară. Potrivit ofiţerului de presă al Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, în urma verificărilor s-a constatat că judecătorii sunt cei care au dus la tergiversarea acestui dosar. Iar preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, ne-a declarat că CSP nu a înregistrat abateri disciplinare pe numele procurorilor.


Între timp, avocatul familiei victimei ne-a spus că dosarul în care Tătaru este acuzat de omor intenţionat se află abia la etapa de audiere repetată a martorilor la Judecătoria Bălţi. Surse din cadrul sistemului judecătoresc ne-au explicat că, în cazul în care Curtea de Apel Bălţi nu accepta argumentele Procuraturii de circumscripţie Bălţi privind necesitatea înăspririi sentinţei pentru ameninţarea cu moartea, exista riscul ca Vitalie Tătaru să fie pus din nou în libertate la 21 decembrie, când urma să-şi ispăşească pedeapsa de 5 luni de puşcărie, stabilită iniţial de prima instanţă. Potrivit aceloraşi surse, există puţine şanse ca până la sfârşitul anului Judecătoria Bălţi să reuşească să emită o sentinţă repetată de condamnare pentru omor, iar autorităţile nu ar mai fi avut bază legală să-l ţină pe inculpat după gratii. L-am contactat pentru o reacţie în acest sens pe judecătorul de instrucţie responsabil de relaţii cu mass-media din cadrul Judecătoriei Bălţi, Stanislav Sorbalo, iar acesta ne-a spus că nu se poate expune dacă până la finele anului va fi sau nu o sentinţă pentru inculpat.

„La etapa actuală, când dosarul se află în examinare nu pot să mă expun despre acţiunile instanţei de judecată, aşteptăm sentinţa.”


În ceea ce priveşte completul de magistraţi care ar fi admis încălcări de procedură care au permis ulterior eliberarea lui Tătaru, Sorbalo a declarat că hotărârea care îi vizează pe magistraţi va fi examinată în data de 5 noiembrie, în cadrul Colegiului disciplinar al CSM.

„Deja Colegiul disciplinar urmează să se stabilească toate circumstanţele, de către cine a fost modificată componenţa, de câte ori, nu am dreptul acum să vin cu unele calificative.”

Ofiţerul Inspectoratului General de Carabinieri, Vitalie Tătaru, l-a împuşcat mortal pe Simion Botnari, un tânăr de 23 de ani din satul Elizaveta, municipiul Bălţi. Tragedia s-a produs în noaptea de 13 ianuarie 2020. Victima ar fi încercat să intervină într-un conflict apărut între vărul său şi atacator. Vitalie Tataru şi-a recunoscut anterior vina în comiterea asasinatului, dar s-a declarat nevinovat în dosarul de ameninţare cu moartea a unchiului victimei.

Moldova

Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.

În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.


Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.

În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.

De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.


În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.

Citește mai departe

Moldova

Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.

O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.

La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.


Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.

Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.

Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.

Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.

Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.


După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.

Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii