Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/ Un moldovean s-a prezentat la controlul de frontieră având în rucsac o cutie cu o substanţă asemănătoare drogurilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o cutie care conţinea o cantitate substanţă vegetală suspectă a fi marijuana.

Publicat

În data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autocar înmatriculat în Cehia ce efectua o cursă regulată Plzen-Chişinău.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei împreună cu organele vamale, ocazie cu care a fost descoperită, în rucsacul acestuia, ascunsă într-o cutie de pantofi, o cantitatea de aproximativ 10 grame de substanță vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, ambalată in folie de aluminiu, substanţă posibil a fi marijuana. Ulterior, în urma controlului bagajului de cală, a fost descoperit și dispozitivul de mărunțit.

Întreaga cantitate de substanță a fost ridicată de către lucrători B.C.C.O. -Serviciul Teritorial Botoşani şi trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate.


Persoana în cauză a declarat că a cumpărat substanța din Cehia pentru consum propriu, plătind suma de 1000 de coroane.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept precum şi introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, precursori de explozivi restricţionaţi, droguri, materiale nucleare sau alte materiale radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.


Diaspora

/FOTO/ Un moldovean s-a ales cu amendă de peste 5000 lei, după ce s-ar fi deplasat la volanul unui camion cu I.T.P.-ul modificat

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră pentru autocamionul pe care îl conducea, un înscris care atestă efectuarea I.T.P.-ului, falsificat.

Publicat

În data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea  – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autocamion, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră,  polițiștii de frontieră au constatat că documentul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, prezintă urme de ștergere mecanică și modificare a datei valabilității acestuia. În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că ITP-ul avea valabilitatea până la data de 09.10.2021, fiind modificat înscrisul în cauză cu data de 29.10.2021.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că este angajat șofer la firma de transport care deține autocamionul și nu avea cunoștință despre faptul că documentul care atestă efectuarea  I.T.P.-ului este falsificat.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 de lei.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Doi moldoveni ce ar fi cumpărat documente false cu sute de euro s-au ales cu dosare penale, în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unor tineri, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, respectiv un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care s-au dovedit a fi false

Publicat

În data de 25 octombrie a.c., în jurul orelor 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei B.A., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, într-un portmoneu, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 19.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, în acelaşi punct de trecere, un alt cetăţean din R. Moldova, A.B., în vârstă de 21 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia.


În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cei doi tineri au declarat polițiștilor de frontieră că au achiziţionat documentele plătind fiecare suma de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ A primit cadou un permis de conducere fals, iar la frontieră a ascuns documentul în pantof

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

Publicat

În data de 26 octombrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani, pasager într-un autocar.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite, descoperind astfel, în pantoful persoanei un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate tânărul a declarat că a primit permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră de la un prieten, fiind cadou de ziua sa.

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

topul săptămânii