Moldova
/FOTO/ Un tânăr de 30 de ani, reținut pe o stradă din capitală cu opt pachețele cu droguri
Prins de carabinieri cu 8 pachețele de substanță interzisă. Un tânăr de 30 de ani, reținut.
În dimineața zilei de astăzi, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale Centru a IGC, fiind implicată la menținerea ordinii publice în sectorul Buiucani al capitalei a observat o persoană de gen masculin ce manifesta un comportament neadecvat.
Fiind stopat pentru verificări, persoana dată le-a comunicat militarilor că deține asupra sa 8 pachețele de tip zip-look în care se află o substanță vegetală de culoare verzuie cu miros specific asemănătoare drogurilor.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de carabinieri și bărbatul în vârstă de 30 ani a fost condus la IP Buiucani. Substanța a fost ridicată și transmisă spre expertiză.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
Moldova
Crimă macabre în raionul Anenii Noi: Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi produs o deflagrație în casă
Crimă macabre în raionul Anenii Noi. Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi incendiat casa.
Totul a avut loc în dimineața de 01 mai, în satul Todirești, iar poliția a fost chemată de către vecinii care ar fi auzit o explozie puternică.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Anenii Noi, Mariana Didenco, la fața locului, oamenii legii au depistat în curtea gospodăriei unde s-a întâmplat totul corpul neînsuflețit al bărbatului de 38 de ani, cu două plăgi.
Preliminar, polițiștii au stabilit că tatăl acestuia, în vârstă de 67 de ani și-ar fi omorât feciorul, după care ar fi produs o deflagrație în locuință.
Suspectul a fost dus la spitalul raional, cu diverse arsuri pe suprafața corpului. Tot poliția anunță că victima se afla la evidența medicului psihiatru și locuia doar împreună cu tatăl.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
Omorul fetei însărcinate de la Orhei. Noi detalii de la Procuratură: Învinuitul este acuzat inclusiv de viol
În cazul de omor de la Orhei al tinerei însărcinate, procurorii au înaintat un nou capăt de acuzare învinuitului. Și anume: violență sexuală cu agravanta de „infracțiune din motive de prejudecată, sau de gen”. Despre acest lucru a anunțat procurorul din Secția Protecția drepturilor copiilor din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea, scrie Deschide.MD.
Potrivit acuzatorului de stat, această nouă învinuire a fost adusă în urma expertizei medico-legale efectuate.
„Cu referire la cazul tragic soldat cu decesul femeii din Orhei, Procuratura vrea să dea asigurări că vor fi întreprinse toate acțiunile de urmărire penală necesare în vederea cercetării sub toate aspectele complete și obiective a circumstanțelor cauzei, colectarea probatoriului în vederea stabilirii vinovăției făptuitorului, tragerea la răspundere penală și aplicarea pedepsei proporționale faptei comise.
În context, în baza rezultatelor expertizei judiciare care au fost efectuate, inclusiv cea medico-legală, va fi completată învinuirea și sub aspectul comiterii infracțiunii de violență sexuală. Or, la moment, presupusul agresor a fost pus sub învinuire în baza infracțiunilor de răpire a persoanei și a omorului intenționat, cu trei agravante: „asupra unei femei gravide”, „comitere cu o deosebită cruzime” și „în scopul ascunderii altei infracțiuni”.
La fel, în rezultatele investigării și acțiunilor de urmărire penală, va fi investigată fapta și sub aspectul stabilirii motivului de gen, respectiv, imputarea unei alte agravante „infracțiuni din motive de prejudecată, sau de gen”. Pentru că acest caz denotă că nu este altceva decât o infracțiune, ce reprezintă violență bazată pe gen, infracțiune comisă asupra unei femei deoarece este femeie și este mai vulnerabilă”, a declarat procurorul în cadrul audierilor desfășurate astăzi la Parlament.
Pe marginea acestui caz, Mariana Gornea a specificat că în cazurile de violență domestică, statul trebuie să vină cu un răspuns prompt. Ea a dat asigurări că Procuratura Generală monitorizează și investighează cazurile de violență în familie.
Amintim, că principalul suspect în cazul Anei-Maria, Gheorghe Cotorobai, a fost anterior învinuit de procurori pentru cauzele de răpire și omorul unei femei gravide. Corpul neînsuflețit al tinerei a fost depistat pe 20 aprilie, într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, Telenești, la 21 de kilometri distanță de domiciliul persoanei arestate. Potrivit informațiilor apărute în presă, tânără a fost torturată, inclusiv supusă violenței sexuale, iar decesul ar fi survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral deschis.
Moldova
Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital
Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital.
Despre asta anunță poliția într-un comunicat, iar potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat la intersecția străzilor Ismail și 31 august.
Un bărbat de 28 de ani a fost rănit prin împușcare. Polițiștii BPRO în comun cu cei ai INSP au intervenit operativ și au identificat, localizat și reținut persoana care a tras din armă.
Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, iar arma era deținută ilegal de acesta.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale.
Alte date și circumstanțe se stabilesc la fața locului.
-
Moldova7 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova5 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldova2 zile în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Moldova5 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova5 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie de neimaginat în capitală: Un copil de 8 ani s-a împușcat din arma tatălui său
-
Moldova5 zile în urmă
Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat