Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Comportamentul i-a dat de gol: Doi bărbați, prinși cu droguri în buzunar

Doi bărbați au fost prinși cu droguri, pe o stradă din capitală. Comportamentul suspect i-a dat de gol. Totul a avut loc în data de 23 aprilie, pe strada Maria Dragan din sectorul Ciocana.

Publicat

Un echipaj de carabinieri care patrula în zonă i-a observat pe cei doi, manifestând un comportament agitat. Prin urmare, oamenii legii s-au apropiat pentru a stabili ce se petrece cu bărbații. În timpul discuțiilor, cei doi bărbați au recunoscut că dețin 2 pachețele cu droguri asupra lor.

Cei doi indivizi, care au 41 și respectiv 48 de ani au predat benevol pliculețele cu substanța suspectă. Indivizii au fost duși la IP Ciocana pentru documentare, iar substanța depistată – transmisă spre expertiză.

Dacă se va demonstra că cei doi dețineau asupra lor droguri, ei riscă dosare penale pentru păstrarea substanțelor narcotice, infracțiune care, conform legii se pedepsește cu amendă sau până la doi ani privare de libertate.


echipa.md


Moldova

Pericol la gunoiști: Peste 650 de incendii au izbucnit în mai puțin de o lună.

Foc, flăcări și nori de fum otrăvitor. Așa arată tot mai multe gropi de gunoi din Moldova, care se aprind una după alta în ultimele săptămâni. De la începutul lunii iulie, autoritățile au înregistrat peste 650 de incendii la poligoane de deșeuri. În total, au fost mistuite aproximativ 115 hectare de teren.

Publicat

Potrivit unui comunicat IGSU, canicula, lipsa măsurilor de protecție și descompunerea deșeurilor creează adevărate bombe cu ceas. În urma acestor procese are loc producerea de metan, ce reprezintă un gaz inflamabil, și care, se poate aprinde cu ușurință.
Autoritățile dau vina pe lipsa de supraveghere, dar și pe gestionarii iresponsabili ai acestor terenuri. În multe cazuri, focul ar fi fost pus intenționat, mai ales în gropile de gunoi ilegale, care nu sunt monitorizate.
Pe lângă distrugerile provocate, incendiile de la poligoane generează și un fum dens și toxic, care afectează grav calitatea aerului și pune în pericol sănătatea oamenilor. Zonele locuite din apropierea gropilor de gunoi sunt cele mai expuse.
Pentru a preveni aceste incendii, experții recomandă acoperirea deșeurilor cu pământ sau argilă, pentru a limita accesul oxigenului și a reduce riscul de autoaprindere. Totodată, se cere o supraveghere strictă a poligoanelor, în special a celor neautorizate.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intensificat în ultimele luni acțiunile de informare. Peste 106 mii de persoane au fost instruite, iar aproape 4 mii de administratori de terenuri cu deșeuri au fost atenționați. În paralel, au fost organizate peste 150 de ședințe ale consiliilor locale și aplicate 253 de sancțiuni contravenționale.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu urmări fatale,la Anenii Noi: O tânără a murit, iar un bărbat se află în stare gravă la spital.

Accident fatal în apropiere de localitatea Calfa din raionul Anenii Noi. O tânără de 24 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a ajuns în stare critică la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Publicat

Tragedia s-a produs în jurul orei 3:00, în noaptea de 23 iulie. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un șofer de 48 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a ieșit de pe traseu și s-a izbit violent de un copac aflat pe acostament.
Impactul a fost atât de puternic, încât pasagera din dreapta, o tânără de doar 24 de ani, nu a avut nicio șansă. Medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul. Șoferul, în schimb, a fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la spital, cu multiple traumatisme.
În imaginea făcută publică de oamenii legii se poate vedea că în urma coliziunii, mașina a fost practică ruptă în bucăți.
Poliția din Anenii Noi a deschis un proces penal pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul. Urmează să fie analizate inclusiv viteza de deplasare, condițiile din trafic și dacă bărbatul se afla sau nu sub influența alcoolului.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat la 9 ani de închisoare: Un tânăr ar fi ucis cu deosebită cruzime un consătean, la Nisporeni.

Un tânăr de doar 18 ani din Nisporeni va petrece următorii 9 ani după gratii, după ce a fost recunoscut vinovat de omorul unui bărbat în vârstă de 63 de ani. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Ungheni, sediul Nisporeni.

Publicat

Potrivit procurorilor, tragedia s-a produs în seara zilei de 26 martie curent. Inculpatul ar fi pătruns în locuința victimei pentru a-i cere țigări, însă între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan. În urma altercației, tânărul l-ar fi lovit pe bărbat cu pumnii și cu o foarfecă, acțiuni ce au dus la decesul victimei. Potrivit actelor de acuzare, crima a fost comisă cu o deosebită cruzime.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral fapta. Totodată, judecătorii au obligat tânărul să achite succesorului victimei un prejudiciu moral în valoare de un milion de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.


Citește mai departe

topul săptămânii