Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Polițiștii din Bălți au prins șoferul care s-a izbit într-un troleibuz, apoi a fugit

Șoferul care a accidentat un troleibuz, în orașul Bălți, apoi a părăsit locul faptei a fost identificat. Despre asta anunță IP Bălți într-un comunicat de presă.

Publicat

Potrivit sursei, este vorba despre un locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 66 ani. Oamenii legii nu au dat detalii referitoare la cauzele care l-au făcut pe bărbat să părăsească locul faptei.

Pentru cele săvârșite, el a fost amendat cu 1200 lei, totodată i-au fost aplicate 5 puncte de penalizare. Mai mult, bărbatul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de un 1 an. Amintim că impactul a avut loc în data de 22 aprilie, la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Decebal, la ora 07.30 dimineața.

Momentul a fost surprins de o camera de supraveghere instalată în preajmă. În secvența video se poate vedea cum șoferul virează la stânga, însă, din motive necunoscute, în loc să-și preselecteze banda sa de direcție, el a intrat pe contrasens și a lovit troleibuzul, care se deplasa regulamentar.


Din fericire, în urma impactului, nimeni nu a avut de suferit.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Chișinău: Un elev ar fi dat foc unui caiet

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală. Asta la mai puțin de o lună, după ce instituția a fost afectată pentru prima dată de flăcări.

Publicat

De această dată, focul a izbucnit la etajul la etajul doi, într-o încăpere auxiliară. Pompierii au fost alertați de către personalul instituției, care între timp a reușit să evacueze toți elevii și profesorii din clădire.

La fața locului au venit două echipe de salvatori și pompieri, care au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale păstrate în încăperea auxiliară. Din fericire, angajații liceului au reușit să stingă flăcările înainte de intervenția salvatorilor, cu ajutorul unui stingător.

Deși pompierii nu oferă detalii privind cauza incendiului, Direcția Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău, a venit cu un comunicat în care este specificat că  după lecția a 3-a, aproximativ orele 11:30, un elev ar fi dat foc la un caiet cu învelitoare pe holul etajului 3. După aproximativ 30 de minute de la stingerea incendiului, elevii au revenit la ore, care s-au desfășurat în continuare conform orarului.


De menționat că timp de câteva săptămâni, elevii acestui liceu au studiat online după ce  în data 5 aprilie un alt incendiu a izbucnit la demisolul instituției. În acea zi, în școală se aflau circa 1900 de persoane, care au fost evacuate la timp din clădire fără ca cineva să aibă de suferit.

Potrivit specialiștilor IGSU, incendiul din data de 5 aprilie ar fi izbucnit în urma unor lucrări de sudură, efectuate de câțiva muncitori la demisolul instituției. Aceștia ar fi încălcat regulile de apărare împotriva incendiilor la efectuarea unor astfel de lucrări.

Totodată, autoritățile publice locale au anunțat că pentru reparația daunelor provocate de incendiu ar fi necesar circa un milion de lei. Elevii și profesorii au revenit abia luni, 22 aprilie, la orele de curs.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer

Caz șocant pe traseul Chișinău-Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion direct în parbrizul unui automobil.

Publicat

Sticla mașinii s-a spart iar acea bucată de metal a nimerit în nasul șoferului și i l-a rupt. S-a întâmplat încă în data de 17 aprilie, însă, despre caz s-a aflat recent, după ce apropiați ai bărbatului care a suferit au scris anunțuri pe rețele, încercând să dea de urmele șoferului vehiculului de mare tonaj, care, probabil nici nu știe ce s-a întâmplat.

Potrivit autorului postării, șoferul automobilului a pierdut mult sânge, a supraviețuit miraculos, și așteaptă o intervenție chirurgicală pentru refacerea feței și, în special, a nasului… Pentru că în mașină nu era o cameră de bord, nu se cunoaște deocamdată ce vehicul a fost implicat în acest incident.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, a confirmat producerea unui astfel de caz și a declarat că bucata de metal este de fapt închizătoarea de la rezervorul de combustibil.


În prezent, angajații Inspectoratului de poliție Nisporeni și cei ai INSP verifică camerele video de pe traseu pentru a identifica autocamionul, dar și pentru a stabili toate circumstanțele.

 


Citește mai departe

Moldova

Ani grei de pușcărie: Un bărbat și-ar fi violat nepoata, iar un tânăr și-a exploatat sexual iubita

Acuzați de crime sexuale. Un individ va sta ani grei în detenție, iar altul abia urmează să-și primească sentința.

Publicat

Bărbatul de 65 de ani din raionul Hîncești, reținut anterior pentru că și-ar fi violat nepoata de doar cinci ani va compărea pe banca acuzaților. Crima s-a produs pe 31 ianuarie, iar poliția a fost anunțată de mama fetiței. Femeia le-a spus oamenilor legii totul s-a petrecut când ea era la magazin. Individul se află în arest preventiv și nu-și recunoaște vina. Acesta riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

În același timp, un tânăr din Telenești își va petrece următorii 13 ani după gratii, fiind învinuit că ar fi exploatat sexual o adolescentă. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi făcut cunoștintă pe internet în 2019 când tânărul se afla în Germania. Ulterior, în 2021, pe când fata avea 16 ani și inculpatul- 20, cei doi ar fi reluat comunicarea, iar ultimul ar fi convins-o să-i trimită filmulețe cu tentă sexuală.

În același timp, tânărul i-ar fi făcut cadou un telefon mobil și în acest fel a început să-și impună controlul asupra minorei. Mai mult, acesta ar fi înregistrat pe ascuns și secvențe video în care cei doi întrețineau relații sexuale.


În acest fel, tânărul ar fi amenințat-o cu publicarea imaginilor pe internet, dacă minora va refuza să întrețină în continuare cu el relații intime.

După doi ani, adolescenta a hotărât să pună punct relației abuzive, însă ultimul a trimis apropiaților fetei mai multe fotografii și filmulețe nud ale tinerei.

Părinții adolescentei au anunțat forțele de ordine, iar ulterior individual a fost reținut. Pe lângă cei 13 ani de pușcărie, acesta a fost obligat să achite și un prejudiciu moral în valoare de 200 de mii de lei.


Citește mai departe

topul săptămânii