Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Sinteza INSP: Peste 300 de șoferi prinși cu viteză excesivă într-o zi

Publicat

INSP a depistat, doar ieri, 327 de șoferi care circulau cu viteză excesivă, majoritatea se deplasau pe străzile din municipiul Chișinău.
Deoarece urmează încă 2 zile de odihnă, pentru a evita consecințele unor accidente produse din cauza vitezei excesive, INSP va intensifica la maximum depistarea șoferilor care nu țin cont de regulile generale în timpul condusului.

Astfel, solicităm șoferilor să respecte următoarele recomandări:
– nu depășiți limita de viteză;
– adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum şi trafic;
– abordaţi curbele uşor, păstrând o viteză redusă şi uniform;
– păstraţi o distanță de siguranță față de autovehiculul care circulă în faţă.

Noi vom fi prezenți pe toate traseele și drumurile din țară, iar conducătorii auto care depășesc limitat de viteză și pun în pericol viața și sănătatea celorlalți participanți la traficul rutier vor fi sancționați conform legislației, care prevede o amendă de până la 1800 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.


Reamintim, viteza ucide, iar cel mai recent caz a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri la Peresecina. Viteza excesivă fiind una din cauzele accidentului, în urma căruia o persoană a decedat.

echipa.md

 


Moldova

Polițist implicat într-un grav accident soldat cu decesul unei persoane, la Ștefan Vodă

Un bărbat a murit, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident în această seară, în jurul orei 17:05, în localitatea Olănești, din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 56 de ani. Acesta era pasager într-un automobil de marca Honda CR-V la volanul căruia se afla un angajat al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, transmite deschide.md

Șoferul, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, pasagerul a murit pe loc, iar șoferul a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme.


Citește mai departe

Moldova

Accident într-o parcare din capitală. O femeie a fost lovită de un microbuz marfar

O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de un microbuz marfar într-o parcare din capitală. Accidentul rutier a avut loc astăzi, 22 ianuarie, la ora 14:40, în parcarea unui supermarket de pe bulevardul Moscova.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă Svetlana Scripnic, un tânăr de 26, care conducea microbuzul de model Mercedes a tamponat o femeie de 44 de ani.

În urma impactului, victima s-a ales cu diverse traumatisme și a fost preluată de o ambulanță.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite circumstanțele, iar în funcție de gravitatea leziunilor cu care s-a ales victima va fi luată o decizie de sancționare a șoferului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Atenție la individul din imagini! Este căutat pentru furtul capacelor de canalizare

Tânărul care apare în imagine este căutat poliție, suspectat că a furat mai multe grile de fontă și capace de canalizare, în mai multe sectoare ale capitalei. Ar fi cauzat un prejudiciu de peste 35.000 de lei.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați în data de 19 ianuarie, de către un trecător care a văzut câteva persoane suspecte ce au sustras capace de canalizare.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Furt”, iar conform legislației suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare până la 4 ani. În acest context, persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să anunțe detaliile pe care le cunosc la numerele de telefon 112 sau 068 449 429.

Poliția garantează confidențialitatea surselor de informare.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii