Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Ofițerul MAI, omorât în acest weekend, petrecut pe ultimul drum cu onoruri militare

În noaptea de sâmbătă, 28 noiembrie, în jurul orei 22:10, un trecător a găsit în spatele Palatului Național ,,Nicolae Sulac” zăcând pe asfalt, într-o baltă de sânge, cadavrul unui bărbat. Trecătporul imediat a sesizat poliția. Victima era un angajat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, originar din Ialovani, în vârstă de 47 de ani, care murise în condiții suspecte.

Publicat

După ce cadavrul a fost examinat de către medicii-legiști, s-a stabilit că acesta totuși a fost ucis, iar în cadrul măsurilor speciale de investigații oamenii legii au stabilit că vinovat de moartea angajatului MAI se face un tânăr de 20 de ani, transmite deschide.md

Victima, un plutonier major al serviciului intern din cadrul Inspectoratului General pentru Situații Urgente al MAI, Sergiu Gîndea, se afla în exercițiul funcției în cadrul Direcției asigurarea securității antiincendiare la obiectivele de importanță strategică.

În noaptea de sâmbătă, după ce a fost găsit cadavrul, medicii-legiști, vizual nu au observat careva semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, deși ofițerul avea nasul fracturat, iar pe asfalt erau mai multe urme de sânge. Versiunea preliminară, luată în calcul atunci, era că acesta ar fi suferit un stop cardiac, s-a prăbușit jos și probabil și-a fracturat nasul.


Ieri, a treia zi de la descoperirea macabră, s-a stabilit totuși că nu este vorba despre o moarte subită, ci că în spate se ascunde o crimă. Ofițerul a fost ucis de către un tânăr de 20 de ani.

În urma expertizei medico-legală mai amănunțită s-a stabilit că decesul a survenit în urma hemoragiei intracerebrală, ca urmare a traumei craniu-cerebrală închisă.

Ofițerii de investigații au identificat imediat două persoane suspecte, un tânăr de 20 de ani și un minor. Tânărul a fost reținut și escortat la Direcția de Poliției a municipiului Chișinău, iar la scurt timp a fost reținut și minorul.
Surse apropiate anchetei, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au comunicat că angajatul MAI a fost bătut de către tânărul de 20 de ani, iar minorul a fost doar martor. Ultimul, în cadrul audierilor, a confirmat că bărbatul a fost bătut de către amicul său, după ce între ei s-a iscat un conflict.


Totul ar fi pornit după ce angajatul MAI, care era la acea oră se afla în exercițiul funcției, le-a făcut observație pentru faptul că consumau bere pe scările Palatului Național „Nicolae Sulac” și le-a cerut să plece, iar acest fapt l-a deranjat pe tânărul de 20 de ani care și l-a luat la pumni. După ce victima a căzut jos, tânărul de 20 de ani și amicul său de pahar au dat bir cu fugiții.

La fel ca și victima, Sergiu B. tânărul reținut, s-a dovedit a fi originar din raionul Ialoveni. Oamenii din localitatea de baștină a suspectului, susțin că de mai mult timp acesta nu locuiește în sat.


„El este băiat din flori, deși tot satul știe cine îi este tatăl. Este un bărbat de la noi din sat care se ocupă cu nucile. El nu este scris după familia tatălui, ci după a mamei. Au locuit o perioadă în casa străbunicii, iar după ce mama sa a plecat la muncă peste hotare, aproximativ când era prin clasa a doua, el a fost luat de către bunica sa la Chișinău. În sectorul Botanica locuiesc, dacă nu greșesc”, ne-a spus o femeie din localitatea de baștină a tânărului, dar care ne-a solicitat să nu-i divulgăm numele.

Femeia ne-a mai spus că tânărul ar fi sportiv și s-ar fi ocupat cu lupta.


Mai mult, alte voci din aceeași localitate, susțin că de fapt, mama tânărului, deși e plecată la muncă peste hotare, nici chiar rudele nu mai știu care îi mai este viața. A dispărut de ceva timp și nu mai dă niciun semn de viață.

Solicitat telefonic, Sergiu Zeamă, procurorul de caz din cadrul Procuraturii sectorului Buiucani, nu ne-a putut confirma dacă suspectul avea pregătire fizică și se ocupa cu luptele, însă a confirmat faptul că minorul care era cu el a făcut declarații și figurează ca martor în dosar.

„Nu vă pot comunica multe detalii despre acest caz pentru a nu periclita mersul anchetei. Suspectul a evitat să facă declarații că își recunoaște vina sau nu. La ora actuală cunoaștem că au fost două lovituri, una cu pumnul și alta cu piciorul, fapt confirmat și de martor. Pe numele său a fost pornită o cauză penală în conform art. 145 Cod penal „Omor”, iar dacă îi vom demonstra vinovăția sa în cadrul instanței de judecată, în conformitate cu legislația în vigoare, acesta riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viaţă. Acum el este reținut pentru 72 de ore, iar mâine urmează să cerem mandat de arest pentru 30 de zile”, susține Zeamă.

Poliția Capitalei a publicat astăzi o înregistrare video de la audierile suspectului, în care acesta le povestește polițiștilor, pe o notă calmă cum l-a ucis pe bărbat. Acesta susține că angajatul MAI l-ar fi lovit cu o țeavă, însă sursele noastre, apropiate anchetei susțin că această declarație a tânărului este departe de a fi adevărată și ar fi fost făcută mai mult cu scopul de a prezenta acțiunile sale drept „legitimă apărare”.

Unul din paznicii Palatului Național „Nicolae Sulac”, care l-au cunoscut pe Sergiu Gîndea, a declarat reporterului Deschide.MD că nu crede că Gîndea ar fi fost în stare să lovească pe cineva și că este imposibil o asemenea acțiune din partea sa, căci nu era o persoană violentă și mereu îi atenționa verbal pe cheflii. Acesta mai spune că de mai mult timp se confruntă cu problema tinerilor care consumă băuturi alcoolice pe scările Palatului Național, în special vara, însă această problemă așa și nu a mai fost rezolvată.

Generalul Mihail Harabagiu, șeful IGSU, ne-a spus într-o discuție telefonică că astăzi ofițerul a fost petrecut pe ultimul drum cu fanfară și onoruri militare, iar la funeralii au fost prezenți rudele, prietenii, colegii de arme, dar și secretarii de stat de la MAI.

Harabagiu a avut doar cuvinte de laudă despre Sergiu Gîndea, atât ca om cât și ca ofițer, dar și a menționat că acesta activat în cadrul MAI de mai bine de 20 de ani, iar anul acesta ar fi intenționat să se penzioneze.

Sergiu Gîndea era căsătorit și a lăsat în urma sa o fiică de 20 de ani și o soție îndurerată.

Moldova

Băuți, drogați și vitezomani: Peste 3.600 de încălcări ale RCR, înregistrate de polițiștii de patrulare în weekend.

Peste 3.600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiștii de patrulare în zilele de odihnă.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a bubstanțelor nacotice.

De asemenea, 1.432 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, iar 817 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Totodată, 227 de șoferi au fost sancționați pentru că circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare auto obligatorie. Alți 569 au oprit vehiculele în locuri interzise.


În același timp, 129 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 au fost documentați pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.

Alte 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În context, autoritățile îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.

A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.

Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.


Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii