Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un microbuz cu pasageri s-a izbit într-o remorcă plină ochi cu colete, la Rîșcani

Un microbuz cu șapte pasageri la bord s-a izbit într-o remorcă răsturnată pe traseu și care era tractată de un alt microbuz. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05:00, la ieșirea din localitatea Mihăilenii-Noi, din raionul Rîșcani.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, șoferul unui microbuz de marca Mercedes Sprinter, în vârstă de 26 de ani, a pierdut controlul volanului, i-ar în urma manevrei, remorca burdușită cu colete pe care o tracta s-a răsturnat pe traseu, transmite deschide.md

Ulterior, un alt microbuz de marca Mercedes Sprinter, cu 7 pasageri la bord, condus de un șofer de 20 de ani, s-a izbit violent în remorca răsturnată.

În urma impactului, un pasager în vârstă de 34 de ani a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 


Moldova

Moarte învăluită în mister în inima Chișinăului. Angajat MAI, găsit zăcând într-o baltă de sânge.

Trupul neînsuflețit al unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne a fost găsit în această seară zăcând într-o baltă de sânge, în spatele Muzeului de Artă, de pe strada 31 august, din sectorul Centru al Capitalei.

Publicat

Poliția a fost alertată despre depistarea cadavrului în jurul orei 21:23, iar la fața locului s-a stabilit că victima este un bărbat în vârstă de 47 de ani și este angajat în cadrul Inspectoratului General de Situații Urgente.
La ora actuală nu cunoaștem circumstanțele în care a murit bărbatul.

deschide.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Surprinși de un trecător cum încercau să parcheze pe trotuar

Un automobilist a fost surprins cum încerca să parcheze pe trotuar în apropiere de o intersecție din centrul capitalei.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat în după-amiaza de 28 noiembrie, în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Alexandru cel Bun.

Un trecător a observat șoferul tupeist și îndată a scos telefonul din buzunar și a pornit camera. La văzul acestuia, șoferul îndată a început manevra cu spatele și atent a trecut pe banda carosabilă.
Mai mult, în imagini se poate observa că automobilistul nu este prea încântat de faptul că i-a fost curmată intenția de a se parca și se ceartă cu pietonul.

Menționăm că acesta nu este primul caz de parcare neregulamentară în acestă intersecție.
Câteva minute mai devreme, o altă șoferiță a fost prinsă parcând neregulamentar.
Și dacă cel de-al doilea șofer a fost mai norocos, automobilista a fost prinsă în flagrant de către agenții INSP.



Citește mai departe

Moldova

Șoferul care a tamponat mortal o femeie la Bahmut, raionul Călărași, a fost identificat

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 39 de ani din raionul Ungheni.

Publicat

Individul conducea un automobil de marca Hunday și din declarațiile preliminare a simțit doar ca a mers peste ceva, dar nu s-a oprit să vadă.
Pe caz a fost pornită cauză penală conform elementelor infracțiunii, prevazute de art. 266 Cod Penal.

Menționăm că în noaptea de 27 noiembrie, pe un drum din satul Bahmut, raionul Călărași a fost găsit cadavrul unei femei.

„În jurul orei 20 și 15 minute, în Unitatea de Gardă a IP Călărași, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru apeluri de urgență „112”, am fost anunțați că în regiunea satului Bahmut, raionul Călăraşi, s-a produs un accident rutier.


În baza informației parvenite, la fața locului s-a deplasat Grupa Operativă a IP Călărași, iar în urma efectuării actelor de constatare preliminare urmăririi penale și examinării cazului, s-a stabilit producerea unui accident rutier iar pe carosabil s-a depistat cadavrul unei persoane de gen feminin, în vârstă de 43 de ani, locuitoare a satului Bahmut. Autovehiculul neidentificat a părăsit locul accidentului rutier”, informația a fost confirmată de către Ofițerul de presă Călărași, Cristina Vicol.


Citește mai departe

topul săptămânii