Moldova
/FOTO/ Stopau şoferi, aflaţi în stare de ebrietate şi estorcau bani pentru a nu-i documenta. Patru poliţişti, reţinuţi de CNA pentru acte de corupere
Aşa au înţeles lupta cu beţia la volan. Trei agenţi de circulaţie din cadrul Inspectoratului Naţional de Securitate Publică şi un inspector de poliţie din alt inspectorat au fost denunţaţi la CNA de mai mulţi şoferi care ar fi fost opriţi în trafic pentru conducerea transportului în stare de ebrietate. Aceştia susţin că, pentru a nu li se întocmi procese-verbale şi a nu fi sancţionaţi, poliţiştii ar fi pretins mită.
Pe marginea acestor denunţuri, CNA şi procurorii anticorupţie au deschis mai multe dosare penale pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Este vorba despre cel puţin 4 episoade în care agenţii de circulaţie ar fi pretins între 400 de euro şi 10 000 de lei de la conducătorii auto pentru a-i scăpa de pedeapsă sau, în alte cazuri, pentru a interveni pe lângă alţi poliţişti care aveau cazuri asemănătoare în gestiune. Astfel, transmiterea banilor a fost documentată de CNA cu mijloace video şi audio care vor fi anexate ca probe la cauzele penale.
În această dimineaţă, ofiţerii CNA şi procurorii au desfăşurat percheziţii la domiciliile poliţiştilor, în automobile acestora şi au ridicat de la INSP acte relevante pentru anchetă. În cadrul percheziţiei la domiciliul unui poliţist, au fost depistate 218 000 de lei şi 14 500 de euro – bani a căror provenienţă urmează a fi demonstrată. De asemenea, doi poliţişti au fost reţinuţi chiar după tură, iar în urma percheziţiei corporale, asupra lor au fost depistaţi 600 de euro, 200 de dolari, 250 de hrivne şi 1000 de lei. Toţi patru au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi urmează să fie audiaţi în legătură cu denunţurile depuse.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, oamenii legii riscă până la 10 ani de puşcărie, cu amendă şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Moldova
Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.
Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.
Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.
Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.
Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova7 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova3 zile în urmăTragedie în raionul Ungheni: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit.
