Diaspora
Autoturism, cu numere de înmatriculare olandeze, radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră din P.T.F. Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie portugheză şi R. Moldova care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, C.P., cu cetăţenie portugheză şi R. Moldova, în vârstă de 40 de ani, conducând un autoturism marca Nissan NV200, ce avea aplicate numere de înmatriculare specifice autorităţilor olandeze.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania începând cu data de 23.03.2020.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova7 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova5 zile în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova18 ore în urmă
Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.
-
Moldova15 ore în urmă
S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Comportamentul a dat-o de gol: O tânără, prinsă cu 2 kilograme de marijuana.
-
Moldova7 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova2 zile în urmă
Ar fi pierdut controlul volanului: Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, la Rîșcani.
-
Moldova5 zile în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități