Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Mii de plante de cânepă depistate de polițiști la Cantemir

Poliția Națională continuă să desfășoare razii în localitățile din țară, în cadrul operațiunii speciale ”MAC – 2020”. Astfel, la 17 iunie curent, angajații Inspectoratului de poliție Cantemir al IGP au depistat într-un câmp agricol, cu o suprafață de 30 de ari, din satul Cania, raionul Cantemir plante de cânepă. Acestea au fost ridicate și remise pentru efectuarea expertizei.

Publicat

S-a stabilit că, din anul 2019 terenul agricol aparține unui bărbat, în vârstă de 48 de ani, din raionul Cantemir.

  În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fărădelegi se pedepsește cu amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore.

Actualmente, poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate în această fărădelege.


Menționăm că, în perioada 1 iunie – 31 august, anual, Poliţia desfăşoară operaţiunea “MAC-2020”, care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, pentru depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, dar şi pentru identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora.


Moldova

Tragedie la Valea Morilor: Un bărbat și-a găsit sfârșitul în timpul unei plimbări în parc.

Dimineață marcată de o tragedie în parcul Valea Morilor din Capitală. Un bărbat de 38 de ani și-a pierdut viața în timpul unei plimbări matinale. Totul s-a întâmplat la primele ore ale zilei de 11 iulie, iar la fața locului au intervenit de urgență atât poliția, cât și un echipaj medical.

Publicat

Potrivit datelor preliminare oferite de Inspectoratul de Poliție Buiucani, bărbatului i s-ar fi făcut rău brusc. Martorii au sunat imediat la 112, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic — victima era deja decedată la sosirea ambulanței.

Cauza preliminară a decesului ar fi un stop cardiac. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, pentru stabilirea exactă a circumstanțelor morții. Poliția a inițiat o anchetă în acest caz.



Citește mai departe

Moldova

Nenorocire într-o familie din Bălți: Un minor de 4 ani, internat în reanimare după ce căzut de la etaj.

Nenorocire într-o familie din capitala de nord a țării! Un băiețel de doar 4 ani a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut în gol de la etajul patru al blocului în care locuia. Incidentul s-a produs în seara zilei de 9 iulie, pe o stradă din municipiul Bălți, sub privirile șocate ale trecătorilor.

Publicat

Apelul la serviciul unic 112 a fost înregistrat în jurul orei 18:10. La fața locului au fost trimise imediat echipaje de poliție și ambulanța. Medicii au preluat copilul în stare extrem de gravă și l-au transportat la spital, unde este internat în secția de reanimare.

Potrivit poliției, copilul ar fi căzut în momentul în care s-a sprijinit de o plasă de protecție de la fereastră, care nu a rezistat greutății. În momentul incidentului, mama minorului se afla în apartament.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.


În acest context, poliția vine cu un apel repetat către toți părinții și persoanele care au în grijă minori. Aceștia sunt îndemnați să supravegheze permanent copiii, în special dacă locuiesc la bloc, să se asigure că minorii nu au acces la ferestre sau balcoane, să instaleze sisteme speciale de blocare a geamurilor sau grilaje de siguranță. Prevenirea tragediilor este o responsabilitate comună. O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.

Un bărbat de 38 de ani din România este cercetat penal, după ce ar fi constrâns o copilă de doar 11 ani, din Chișinău, să-i trimită fotografii cu caracter sexual printr-o aplicație online. Individul, originar din Brașov, a primit cinci imagini, apoi ar fi insistat ca fata să-i mai trimită și altele, iar dacă nu o va face, învinuitul ar fi amenințat-o că va trimite imaginile familiei sale.

Publicat

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, sub presiunea șantajului, copila i-ar mai fi trimis trei imagini, în care a fost determinată de învinuit să facă gesturi intime, inclusiv în conversații video cu el.
Când copila a refuzat să îi mai trimită alte imagini decât cele opt, individul l-a contactat pe tatăl fetei, pe o rețea de socializare și i-a trimis două din acele fotografii intime. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile din Chișinău. Ulterior, procurorii din Republica Moldova au cerut suportul colegilor din România pentru a afla cine deținea adresa IP și unde locuia persoana vizată, în Brașov.
Astfel, în cele din urmă autoritățile române au bătut la ușa suspectului.
Au urmat percheziții în locuința suspectului. Au fost ridicate două telefoane și un laptop, care au fost analizate de experți.
Astfel, bărbatul a fost chemat la Chișinău, unde i s-au adus acuzațiile. Procurorii PCCOCS l-au învinuit de trei fapte grave: trafic de copii, pornografie infantilă, deoarece a cerut, a folosit și a păstrat imagini intime cu ea și încălcarea vieții private, pentru că a trimis intenționat acele imagini nud altor persoane.
Procurorii PCCOCS au dispus efectuarea și altor măsuri procesual-penale, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În context, oamenii legii încurajează părinții, precum și alți membri ai familiei copiilor cu acces la aplicații de comunicare electronică, să supravegheze comportamentul online al copiilor și relațiile pe care și le-ar putea forma.


Citește mai departe

topul săptămânii