Rețele de socializare

Moldova

O femeie infectată cu COVID-19 a fugit din două spitale diferite

La data de 30 aprilie curent, Inspectoratul de Poliție Rîșcani din mun. Chișinău a fost sesizat pe faptul că o pacientă infectată cu COVID-19 a părăsit, fără permisiunea medicilor, spitalul clinic „Sfintul Arhanghel Mihail” din Chișinău.

Publicat

Femeia în vârstă de 34 de ani a fugit din instituția medicală în jurul orei 5 dimineața. Aceasta este originară din orașul Rîbnița, dar cu viza de reședință în satul Hincăuți, raionul Edineț, transmite Deschide.md

Despre faptul evadării acesteia din spital a fost anunțat întregul efectiv aflat în misiune a Inspectoratului General al Poliției.

La data de 3 mai curent, în jurul orei 04:30, femeia a fost depistată în satul Hincăuți din raionul Edineț, la domiciliul unui bărbat de 66 de ani și transportată la Spitalul raional din Edineț. Însă, respectiva așteptând momentul când medicii și asistentele erau ocupați cu alți pacienți a fugit și de această dată din instituția medicală, expunând riscului o grămadă de oameni.


Polițiștii au întreprins imediat toate măsurile necesare și în mai puțin de două ore aceasta a fost găsită în orașul Edineț. Aceasta a fost întoarsă la spital, fiind păzită în permanență de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț.

Reprezentanții Centrului de Sănătate Publică din Edineț au fost informați despre persoanele cu care respectiva a intrat în contact, în această perioadă. Măsuri de profilaxie au fost efectuate și în magazinul în care aceasta a reușit să intre după ce a părăsit spitalul.

Femeia a fost supusă repetat testării la COVID-19, rezultatele testului urmând să apară.


Advertisement

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii