Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat din Căușeni a vrut să scoată din țară peste 700 de pachete cu țigări

Polițiștii de frontieră împreună cu inspectorii vamali au dejucat planul unui conațional, care avea intenția de a transporta peste frontiera de stat, produse de tutungerie. Incidentul a fost consemnat astăzi 30 ianuarie 2020, pe sensul de ieșire din țară.

La linia de control s-a apropiat un automobil de model Mercedes Sprinter cu numere de înmatriculare moldovenești, la volanul căruia se afla un locuitor al orașului Căușeni, în vârstă de 38 de ani.

Bărbatul a prezentat un comportament agitat în timp ce aștepta să-i fie restituite documentele de călătorie. Astfel, polițiștii de frontieră au întreprins verificări asupra mijlocului de transport, unde a fost solicitat ajutorul inspectorilor vamali.
Astfel, în mijlocul de transport au fost descoperite trei colete în care se afla o cantitate de 710 pachete de țigări de diferite mărci, cu și fără timbru de acciz.
Audiat, conducătorul auto a menționat că nu cunoște nimic despre bunurile descoperite în colete, iar alte detalii s-a eschivat de a comunica.

Pe cazul dat a fost întocmit proces-verbal de constatare și audiere, conform art. 287 al. 10 Cod contravențional al Republicii Moldova. Cercetările continuă sub toate aspectele legale până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Moldova

Grav accident la intrarea în orașul Criuleni. Un șofer de 70 de ani a ajuns la spital

Grav accident la intrarea în orașul Criuleni. Un șofer de 70 de ani a ajuns la spital după ce ar fi virat la stânga fără a se asigura și s-a tamponat cu un alt automobil.

Ofițerul de presă de la IP Criuleni, Elena Băetrău a declarat că la data de 03 iunie 2020 la orele 16.58 angajații Inspectoratului de Poliție Criuleni au înregistrat un apel telefonic, precum că, la intrarea în or. Criuleni a avut loc un accident rutier cu persoane traumate.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că, la în jurul orelor 16.50, la intrarea în or. Criuleni într-o intersecție, un bărbat cu vîrsta de 70 ani, conducând automobilul de model Opel Astra, în urma efectuării unei manevre de virare spre stânga, de pe un drum principal pe unul secundar, nu s-a asigurat, iar ca rezultat a fost tamponat de un alt automobil de model Opel Sigma ,condus de un bărbat cu vîrsta de 25 ani. În urma accidentului rutier șoferul automobilului Opel Astra a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Criuleni.

Din cauza traumelor primite în urma accidentului șoferul nu a putut fi testat cu aparatul de tip Drager ,dar i s-au prelevat probe sangvine privind determinarea stării de alcoolemie. Alte circumstanțe se stabilesc!


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reacția IGP la imaginle în care un polițist agresează o bătrână în stradă. A fost pornită o anchetă internă

Inspectoratul General al Poliției vine cu o precizare, în contextul secvenței video apărută pe rețelele de socializare și în sursele mass-media, în care este reflectat un caz în care angajații Poliției au intervenit să documenteze o încălcare.

Într-un comunicat de presă, IGP anunță că astăzi, în jurul orei 11:00, angajata sectorului de poliție al Inspectoratului de Poliție Rîșcani a fost solicitată telefonic de către locatarii blocului, amplasat pe bd. Moscova, pe faptul că la intersecția străzii Matei Basarab și bd. Moscova, de către persoane în etate, preponderent din suburbiile capitalei este organizat și desfășurat comerț stradal neautorizat.

La fața locului s-au deplasat doi angajați ai poliției, care au constatat că 5 persoane în etate au improvizat o piață neautorizată și comercializau produse agricole, cultivate în condiții casnice.

Ulterior, patru din cele cinci persoane s-au conformat cerințelor legale ale forțelor de ordine, de a se deplasa la piața autorizată de către APL, care se află la 100 de metri distanță.


O doamnă categoric a refuzat deplasarea la piață, invocând diferite motive, comunicând de 4 ori nume de familii și date eronate.

În contextul celor expuse, doamnei i s-a cerut să urmeze angajații la Sectorul de Poliție pentru identificare și întocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenție, iar ultima a ignorat cerințele.

Astfel, în urma acțiunilor polițistului, care sunt reflectate și în imaginile video, Direcția inspectare efectiv a IGP a inițiat o anchetă de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite toate circumstanțele cazului și corectitudinea comportamentului angajatului Poliției.


Precizăm că, Poliția Națională nu tolerează asemendea comportament din partea angajaților, care ar trebui să comunice și să intervină decent, în raport cu cetățenii, chiar dacă aceștia au încălcat legea.

Dacă ancheta va stabili că angajatul și-a depășit atribuțiile de serviciu și a acționat contrar legii, polițistul va fi sancționat conform legislației.


 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ IMAGINI SCANDALOASE! Un poliţist a AGRESAT o bătrână care vindea produse la colţ de stradă

Un poliţist din cadrul IP Râşcani din Capitală, aflat în misiune, a agresat fizic şi verbal o bătrână care îşi vindea produsele pe marginea străzii.

Incidentul s-a petrecut astăzi în jurul orei 11:20 la intersecția străzilor Matei Basarab cu bulevardul Moscovei, transmite publika.md

Polițistul a agresat persoana în etate pentru faptul ca nu dorea să se prezinte și să-i fie scris un proces verbal.

Din imaginile video se observă că poliţistul avea un comportament neadecvat şi agresiv.


Imaginile au apărut pe o reţea de socialzare.


Citește mai departe

topul săptămânii