Rețele de socializare

Moldova

Dosarul celor șase violatori, expediat în judecată. Unul dintre indivizii care au fugit s-a predat autorităților

La începutul lunii mai a anului trecut, întreaga societate a fost zguduită de un caz tulburător. Două tinere, una dintre care era minoră, au fost violate de șase indivizi, într-un apartament din centrul capitalei.

Speriați probabil, pentru a ascunde urmele infracțiunii, bărbații au aruncat-o pe minoră de la balconul de la etajul șapte al apartamentului. Fata a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul de Urgență, unde a murit după aproape două săptămâni de comă.

Patru dintre cei șase violatori au fost încătușați în scurt timp, iar alții doi au reușit să fugă. Timp de mai multe luni, aceștia au fost căutați de autorități.

Unul din cei doi „fugari” a decis să se predea însă acum câteva luni. Acesta nu le-ar fi spus însă procurorilor unde se ascundea în timp ce era căutat. În timp ce cel de-al șaselea violator se află încă în căutare, procurorii au expediat deja dosarul în instanță, iar deocamdată cei cinci dintre învinuiți își așteaptă sentințele.


Amintim că tragedia a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai, după o petrecere în afara oraşului: „Cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau două tinere, una dintre care minoră de 16 ani. Prin constrângere fizică şi psihică indivizii au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealalată victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe oamenii legii. Minora a fost internată în stare gravă la spital, dar s-a stins pe 14 mai.

Unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă – arest la domiciliu, aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie, comisă acum două luni. Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior, magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu. Acum el va fi tras la răspundere inclusiv pentru dublu viol şi tentativă de omor a unei minore.

Pentru cele comise, indivizii riscă până la 20 de ani de închisoare.


tv8.md

Moldova

Un BMW dat în căutare internațională, descoperit la frontiera de la Sculeni

7400 euro a achitat un bărbat pentru un BMW, care figura în baza de date Interpol, ca fiind furat din Marea Britanie. Bolidul înmatriculat în România a fost depistat de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

Acum o zi, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un cetățean român de 33 de ani, la volanul unui BMW 520 C, fabricat în anul 2012. În timpul procesării datelor din actele prezentate pentru mijlocul de transport, a apărut un consemn internațional. În baza OIPC Interpol mașina figura ca fiind căutată de către autoritățile engleze. La audieri, conducătorul auto a declarat că autoturismul a fost procurat în România, la începutul anului curent, prin intermediul site-urilor specializate. Ulterior, autoturismul ar fi fost înregistrat de către autoritățile române, însă tânărul precizează că nu a fost informat despre prezența consemnului depistat.

Până la finalizarea cercetărilor și luarea unei decizii, automobilul a fost indisponibilizat pe teritoriul PTF Sculeni.


Citește mai departe

Moldova

Un moldovean oprit în trafic, în România. Are pe numele lui trei infracțiuni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova  care a fost depistat încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere.

În data de 20 februarie a.c., în jurul orei 05.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe raza localităţii Râşeşti, un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova, condus de B.V., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, B.V. nu a putut prezenta permisul de conducere, dar a prezentat o dovadă de reţinere a permisului de conducere, eliberată de Poliţia Rutieră Maramureş la data de 18.01.2020, valabilă până la 08.03.2020.

Din studiul documentului prezentat la control s-a concluzionat că acesta prezintă urme vizibile de falsificare prin modificarea mecanică a datei de valabilitate.


Cu privire la cele constatate, B.V. a declarat că în data de 08.01.2020, efectuând o manevră de depăşire neregulamentară, poliţişti din cadrul I.P.J. Maramureş i-au reţinut permisul de conducere moldovenesc, eliberându-i o dovadă de reţinere a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, acesta a mai declarat că a recurs la falsificarea dovezii de reţinere deoarece este conducător auto, meserie ce-i asigură subzistenţa.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ S-a pornit în România cu o armă și cu țigări nedeclarate. Un moldovean este cercetat de poliția de frontieră română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un cetățean moldovean, care intenţiona să intre în România, având o armă neletală şi ţigarete asupra sa.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, conducând un autoturism marca Volkswagen, cetăţeanul moldovean V. P., în vârstă de 46 de ani.

La controlul efectuat de poliţistul de frontieră împreună cu lucrătorul vamal a fost descoperită, în interiorul unei genţi, ascunsă şi nedeclarată, o armă neletală, respectiv un pistol marca START 3, de calibru 6 mm. Totodată, la control au fost descoperite ascunse pe corpul bărbatului, 400 de țigarete.

Cu privire la cele constatate V.P. a declarat că a achiziționat pistolul de la o persoană necunoscută din oraşul Cahul- R. Moldova, cu scopul de a se proteja, întrucât desfăşoară activităţi de taximetrie.


Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă şi de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prin deținerea sau portul fără drept de arme neletale.

De asemenea, faţă de persoana în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării acesteia în țară pe o perioadă de cinci ani, fiindu-i anulat permisul de mic trafic, iar lucrătorii vamali l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.


Citește mai departe

topul săptămânii