Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Potop pe o stradă din Bălți. Oamenii au fost nevoiți să facă cale întoarsă

Potop pe o stradă din Bălți. Tone de apă s-au scurs pe carosabil, după ce s-a spart un apeduct. Angajații întreprinderii municipale „ Regia Apă-Canal Bălți”, nu au făcut decât să înlăture avaria cu ajutorul unui ciob din lemn.

Publicat

Un segment al străzii Mihai Viteazul din Bălți s-a transformat pentru câteva ore aproape într-un „canal navigabil” plin de mizerie. Artera este un dintre principalele căi de acces din centrul orașului. Oamenii au fost nevoiți să facă cale întoarsă.

„Lucrează rău. Nu am ce spune. Nu știu cum voi traversa strada, sincer. Voi traversa mai departe ca să nu-mi ud picioarele. Nu este normal.”

„Nu are cine controla. Și unde lucrez eu, ieri au săpat, se văd țevile, am strâns la apă din subsol. Cui îi trebui? Nu știu.”


„Și copiii sunt mirați de atâta apă. Trebuie să facă ordine. Noi stăm și ne uităm, ne gândim cum să traversăm. Stăm cu copiii și așteptăm. Vom merge cu taxiul.”

„Cum să vă spun, nu doar că nu-mi place, dar ce să facem? Rețeaua trebuie schimbată,” spun oamenii.

Muncitorii de la întreprinderea municipală „Regia Apă-Canal Bălți” dau vina pe rețeaua uzată. Ei spun că întreprinderea nu dispune de bani pentru a înlocui țevile.


„S-a spart o țeavă și vrem să o reparăm. Cum se oprește apa, cum o reparăm.”

„Țevile nu rezistă, sunt vechi și trebuie schimbate. Presiunea e mare și nu poți să faci nimic,” spun angajații.

Anual, din cauza multiplelor avarii, „Regia Apă – Canal Bălți” pierde peste 50 la sută din volumul de apă. Pentru un metru cub de apă consumatorii din Bălți scot din buzunar peste 11 lei.


nordnews.md

Moldova

Tragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3

Un bărbat de 73 de ani a murit în dimineața zilei de 5 noiembrie, după ce a căzut de la etajul trei al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.

Publicat

Poliția a fost sesizată despre caz și a inițiat cercetările necesare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. În prezent se cunoaște că victima era internată în instituția medicală.

Reprezentanții instituției nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre împrejurările în care s-a întâmplat totul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de ofițerii antidrog, fiind bănuit că vindea marijuana în apropierea instituțiilor de învățământ universitar din Chișinău. Activitatea acestuia a fost documentată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul era „curier” într-un magazin online de droguri și își organiza singur rețeaua de distribuție. Pentru a nu fi depistat, ar fi închiriat un apartament în capitală, pe care îl folosea drept depozit. De acolo, pregătea drogurile pentru vânzare — marijuana era ambalată în plicuri de 1–2 grame și apoi ascunsă în diferite locuri, de unde cumpărătorii o ridicau.

Tânărul a fost reținut într-o zonă forestieră de lângă Cimișlia, în timp ce încerca să ridice o nouă partidă de droguri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat marijuana, cocaină, pastile psihotrope și un cântar de precizie.

Valoarea substanțelor interzise depistate este estimată la 200 de mii de lei.


Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.

A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.

Publicat

Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.

Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.

Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.


Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

topul săptămânii