Rețele de socializare

Moldova

CAZ ȘOCANT! O adolescentă a murit după ce medicul de familie a trimis-o acasă cu febra 40 C

O fetiță de 14 ani din satul Brînza, raionul Cahul, a murit după ce medicul de familie a trimis-o acasă chiar dacă avea febra de 40,2 de grade. Mama copilei a declarat pentru PUBLIKA.MD că luni, 9 decembrie, s-a adresat la medicul de familie din sat, după ce toată noaptea copila a avut febră. Doctorul i-a făcut o injecție și a trimis-o acasă, recomandându-i să bea “Tylolhot”.

Publicat

Mama fetiței ne-a declarat la telefon că, în ajun, familia revenise din Anglia, iar fetița era perfect sănătoasă și a frecventat orele până în ultima zi. Copila a prezentat simptome de răceală în noaptea de duminică spre luni, iar dimineața deja a mers la medic. Femeia spune că doctorul le-a vorbit urât: “Nu are nimic. Plecați acasă că a adus virusul din Anglia și îmbolnăvește lumea”.

Femeia a plecat acasă cu adolescenta, iar spre seară a solicitat serviciul 112, iar ambulanța a ajuns în scurt timp. Potrivit mamei, acestea au fost duse la spitalul raional Cahul unde au fost internate.

Directorul spitalului Raional Cahul, Oleg Crăciun, a declarat pentru PUBLIKA.MD că fetița a fost adusă în stare gravă.


“Pacienta a fost adusă într-o stare critică în jurul orei 18:00. După examinare, fetița a fost internată în secția terapie intensivă și examinată de toți specialiștii. La fața locului au intervenit și medicii de la SMURD. Copilul a fost adus într-o stare foarte gravă și nu a putut fi salvat. La moment așteptăm rezultatele investigației, care va fi stabilită concluzia finală”.

Reprezentanții oficiului medical din satul Brînza, raionul Cahul, nu au răspuns la telefon pentru a comenta informația. Potrivit mamei fetiței, medicul de familie ar fi plecat în concediu din 16 decembrie.
Fetița de 14 ani învăța în clasa a VIII-a în Marea Britanie, unde era stabilită de un an și jumătate împreună cu părinții și doi frați.

Mama fetiței acuză medicul din sat de neglijență pentru că nu i-a acordat copilei ajutorul medical necesar.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii