Rețele de socializare

Moldova

Incendiu într-o casă din Cantemir: O femeie de 88 de ani a murit

O femeie în vârstă de 88 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu în localitatea Tartaul, raionul Cantemir. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul s-a produs în dimineața zilei de 6 decembrie 2019 într-o casă bătrânească.

Publicat

În urma arderii au fost afectate bunurile materiale din interior și lingeria de pat, iar încăperea a fost inundată cu fum dens. Incendiul s-a autostins, fără de a fi observat de oamenii din preajmă. Cadavrul proprietarii care se presupune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba defectă a fost depistat de feciorul acesteia, care ulterior a alertat serviciile de urgență.

Cercetările prealabile arată că cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei de încălzit. Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii să respecte cu strictețe normele antiincendiare pentru a evita producerea tragediilor, în special la utilizarea surselor de încălzire și exploatarea canalelor de evacuare a fumului. În caz de defecțiune a acestora este indicată reparația urgentă și folosirea acestora doar după verificarea prealabilă.


Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2019 în Republica Moldova au avut loc 1521 de incendii în care și-au pierdut viața 105 persoane.

echipa.md


Moldova

Incendiu într-un local din Chișinău: Bucătăria a fost grav afectată, iar o persoană a ajuns la spital

Momente de panică pentru angajații și oaspeții unui local din Chișinău. Încăperea a fost învăluită de un fum dens și un miros insuportabil după ce bucătăria a luat foc.

Publicat

Totul s-a întâmplat în prima parte a zilei de 19 aprilie, puțin după ora 11.00, într-un local de pe strada Gheorghe Asachi în cartierul Telecentru. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de pompieri, iar la fața locului au constatat că flăcările au izbucnit după ce uleiul din friteuză s-a supraîncălzit și a luat foc.

Focul a fost stins la scurt timp cu mijlocele de primă intervenție, însă, până la sosirea pompierilor, se pare că unul dintre angajați ar fi încercat să domolească singur flăcările, iar în rezultat a suferit arsuri la braț, fiind dus la spital.

Flăcările au fost stinse în mai puțin de 20 de minute, însă, cu toate acestea au reușit să distrugă mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei, cu o suprafață de 12 m2.


Cauza și circumstanțele exacte ale producerii incendiului urmează să fie stabilite în urma unei investigații.


Citește mai departe

Moldova

Iresponsabilitatea costă: Nouă persoane au fost sancționate pentru că au dat foc vegetației uscate

Iresponsabilitatea i-a bătut la buzunare. Nouă persoane au fost sancționate, timp de o săptămână, pentru că au dat foc intenționat vegetației uscate.

Publicat

Mai exact, spun oamenii legii, este vorba de 5 oameni din raionul Fălești, trei din Rîșcani și unul din Bălți. Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.000 de lei.

Mai mult, cinci dintre aceste persoane, pe lângă faptul că vor scoate bani din buzunar, vor trebui să facă și ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Oamenii legii totuși menționează că față de săptămâna precedentă, numărul încălcărilor a scăzut, atunci fiind amendate 23 de persoane. Potrivit IGSU, de la începutul anului aproape 1.200 de incendii de vegetație care au distrus peste 2.500 de hectare de teren.

În context, IGSU atenționează încă o dată cetățenii că focul în vegetația uscată poate fi extrem de periculos! Este important să se evite aprinderea focurilor în grădini, arderea gunoiului sau a crengilor și utilizarea focului deschis pentru curățenie.


Aruncarea țigărilor sau a chibriturilor aprinse pe iarbă uscată sau în zonele forestiere și agricole trebuie evitată cu strictețe. De asemenea, este crucial să fie monitorizați copiii și să li se interzică jocul cu focul sau alte surse de ardere.

În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Chișinău: Un cetățean român a urcat într-un copac, în fața Parlamentului și amenința că-și dă foc

Un bărbat a pus pe jar poliția, pompierii, dar și medicii de pe ambulanță, după ce a urcat într-un copac din fața Parlamentului și a amenințat că își dă foc. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 18 aprilie, în centrul capitalei.

Publicat

foto: Unimedia.INFO

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul este cetățean român și are 60 de ani. Acesta a urcat în copac, având cu el o sticlă cu benzină și o pancartă și ar fi amenințat trecătorii că se va stropi cu combustibil și se va auto-incendia.

Panicați, trecătorii au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au sesizat autoritățile. La fața locului, au intervenit imediat poliția, pompierii, dar și o ambulanță.

După mai multe runde de discuții, pompierii au reușit să coboare bărbatul, iar o echipă de medici l-au transportat la spital pentru investigații medicale.


Deocamdată se cunoaște doar faptul că individul a urcat în copac în semn de protest, însă motivul exact dar și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

topul săptămânii