Rețele de socializare

Moldova

Reacția USMF la reținerea studenților bănuiți de trafic de droguri

În urma apariției informațiilor despre reținerea unor studenți străini implicați într-o schemă de trafic cu droguri pe teritoriul R. Moldova, universitatea în care studenții învață a venit cu o reacție.

Publicat

Într-un comunicat de presă publicat de către Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, conducerea universității a declarat că la momentul de față colaborează cu autoritățile pentru a contribui la elucidarea tuturor circumstanţelor, transmite Știri.md.

„Universitatea s-a autosesizat pe cazul dat și conlucrează cu organele de anchetă pentru a contribui la elucidarea tuturor circumstanţelor de comitere a infracţiunilor de către cetățenii străini, studenți ai instituției noastre.

Operațiunea este în plină desfășurare și Universitatea nu poate oferi mai multe detalii decât cele relatate de responsabilii Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, pentru a asigura secretul anchetei.


Menționăm că Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” condamnă orice comportament ce contravine normelor morale și legale.

Conform art. 42, pct. 3 din Carta universitară referitor la drepturile și obligațiile mediciniștilor: „Studenții care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare şi/sau ale actelor interne ale Universității sunt pasibili de sancţionare, în funcţie de gravitatea faptei, conform documentelor interne ale Universității, inclusiv prin exmatriculare”.

Astfel, dacă vinovăția studenților USMF „Nicolae Testemițanu” va fi demonstrată, aceștia riscă să fie exmatriculați și să răspundă conform legislației în vigoare pentru acțiunile săvârșite”.


Reamintim că astăzi, 31 octombrie, ofițerii Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova au întreprins în această dimineață mai multe percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri.

Moldova

/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.

Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.

Publicat

Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.

Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.

Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.


Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.

Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.

Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.

Publicat

Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.

Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.


În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.


Citește mai departe

Moldova

Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.

Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.

După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.


Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.

Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii