Moldova
/VIDEO/ Ciuperci periculoase, vândute pe marginea drumului. Zece cazuri de otrăvire, înregistrate într-o săptămână
Cumpărate de pe marginea drumului, ciupercile pot fi adevărate capcane ale morții. Oamenii se pot intoxica, inclusiv de la consumul celor care, aparent, sunt bune. Și asta pentru că sporii periculoși se depun și pe ciupercile comestibile.
Iată de ce specialiștii insistă să le procurăm doar din locuri autorizate și doar dacă sunt însoțite de certificate. Iar, dacă începem să ne simțim rău după ce am mâncat ciuperci, suntem obligați să ne adresăm de urgență după ajutor medical.Imediat ce au observat camera de filmare, acești doi soți au urcat în mașină și se pregăteau să plece. Nu le păsa nici de căldările cu ciuperci, pe care le abandonaseră în drum. Au crezut că suntem de la poliție. Domnul Pavel ne-a spus că inspectorii îi alungă de pe traseu, iar ultima dată l-a avertizat că-l amendează.
PAVEL, PENSIONAR: Avem două ceasuri și nu am vândut nimic; 30 de lei căldărușa. De nevoie o dăm, măcar cât de cât.
Iar domnul Mihai vine în fiecare zi cu noaptea în cap dintr-un sat din apropiere pentru a strânge ciupercile și a le vinde. Spune că pensia de 800 de lei nu îi ajunge, mai ales că vin frigurile.
MIHAI, PENSIONAR: Au căzut frunzele și greu le găsești. Trebuie să umbli cu bețișorul să răscolești pe la rădăcină. 50 de lei. –Așa de scump? Peste drum cu 20 de lei se vinde. –Cumpărați de acolo.
Bărbații se arată convinși să ciupercile pe care le culeg sunt bune și că au învățat să le deosebească de cele otrăvitoare.
MIHAI, PENSIONAR:De mititei, cu bunelul am mers, cu tata, eu și iaca și băieții merg. Noi știm 100% că sunt bune. Sub pădure trăim deja de câți ani… Știm care sunt bune și care nu. După pălărie și după picioruș. Și după miros. Cea otrăvitoare are miros rău.
De cealaltă parte, specialiștii ne recomandă să le procurăm doar din locuri autorizate și, mai ales, pe cele care sunt însoțite de certificate de calitate. Iar, în caz de intoxicație, este obligatoriu să ne adresăm după ajutor.
STELA BRADU, MEDIC IGIENIST ANSP:
Primele șase ore sunt foarte importante. Simptome cum ar fi cefalee, vomă, greață, trebuie rapid să apelăm la urgență. Complicațiile sunt destul de grave.
Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă, cel mai grav caz de otrăvire cu ciuperci din această toamnă a fost înregistrat acum șase zile la Cantemir. Cinci persoane s-au otrăvit după ce au consumat ciupercile culese și preparate acasă, dintre care patru oameni au avut nevoie de spitalizare.
Moldova
Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.
Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.
Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.
Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.
În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.

Moldova
Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.
Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.
Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.
Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.
Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.
Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.
Moldova
Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.
Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.
Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.
Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.
Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.
În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.
Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.




