Rețele de socializare

Moldova

Șapte studenți au bătut crunt doi tineri în Parcul Catedralei. Unul a ajuns la spital în stare gravă

Publicat

Unul dintre cei doi tineri a fost transportat în stare gravă la spital, iar în prezent este internat în secția neurorchirurgie a Institutului de Medicină Urgentă. Mama victimei susține că poliția i-a reținut pe făptași, dar i-ar fi eliberat imediat. De altă parte, șeful interimar al IP Buiucani spune că decizia a fost luată de către anchetator din motiv că acesta nu ar fi considerat că făptașii prezintă pericol pentru societate.

Nadeja Crăciun, mama tânărului care se află în spital, ne-a spus cu lux de amănunte trista experiență pe care a avut-o fiul său în acea noapte.

„Lucian mi-a spus că, joi seara, pe la ora 23:00, împreună cu un prieten de-al său se primblau prin parc, când de ei s-au apropiat 7 persoane în stare de ebrietate și în mod agresiv au tras de bicicleta sa, iar mai apoi i-au luat la bătut cu pumnii și picioarele, după care l-au lăsat să zacă însângerați la pământ, în tufari”, susține mama băiatului.


Aceasta ne-a mai spus că la fața locului, martorii oculari au chemat ambulanța și poliția.

„Fiul meu a fost transportat de urgență la spital, în stare gravă. Acum este internat în secția de de neurochirugie. Ei l-au bătut în cap cu picioarele, are ochii umflați și dinții de jos rupți. Acuză dureri insuportabile de cap și se simte rău”, ne-a mai declarat femeia.

„Despre ce fel de siguranță a cetățenilor mai poate fi vorba, când așa ceva se întâmplă chiar în centrul Chișinăului, oamenii nu se mai pot primbla prin parc la ora 23:00?”, se întreabă femeia.


Din fericire, prietenul lui Lucian a scăpat doar cu câteva lovituri sub coaste. Nadejda Crăciun ne-a mai spus în aceeași seară polițiștii i-ar fi reținut pe cei 7 inși agresivi în sectorul Rîșcani al capitalei, dar la scurt timp anchetatorul Eugenia Gurițanu, de la IP Buiucani, i-a eliberat.

Solicitat telefonic, Afanasie Terente, șeful-adjunct al IP Buiucani, tot el fiind și cel care deține interimatul funcției de șef de inspectorat, ne-a confirmat cazul și ne-a spus că organul de anchetă i-a identificat pe făptași, iar pe numele lor a fost pornită o cauză penală pentru huliganism.

„Cazul este documentat de către organul de anchetă al IP Buiucani. În aceeași seară aceștia au fost identificați și escortați la IP Buiucani unde au fost audiați”, ne-a spus Terente.


Întrebat dacă făptașii au fost reținuți pentru 72 de ore, Terente a precizat că nu a fost necesară această măsură, din motiv că anchetatorul ar fi considerat că aceștia nu prezintă pericol pentru societate.

Reprezentantul IP Buiucani a ținut să menționeze că făptașii sunt studenți și că oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și cu ce pedeapsă se vor alege aceștia.


deschide.md

Moldova

/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

Arme, muniții și accesorii pentru acestea, găsite în casa unui bărbat de 59 de ani din Hîncești. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, iar acum încearcă să afle de unde provin armele și dacă au fost puse în circulație ilegal.

Publicat

Bărbatul este suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul penal. Printre acestea erau arme, muniții și accesorii pentru arme, toate deținute, potrivit anchetatorilor, fără acte legale.

Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili de unde au fost procurate armele și în ce condiții au ajuns în posesia bărbatului. Totodată, oamenii legii încearcă să afle dacă acesta ar fi avut complici sau dacă armele și munițiile au fost transmise și altor persoane.


Bărbatul este cercetat penal, iar până la o eventuală decizie definitivă a instanței beneficiază de prezumția nevinovăției.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă de până la 67.500 de lei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.

O nouă „minune” pe străzile capitalei, surprinsă de polițiști. Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce apela la mila trecătorilor, folosindu-se de un scaun cu rotile. Doar că, în momentul în care oamenii legii au intervenit, acesta ar fi demonstrat că se poate deplasa fără probleme.

Publicat

Bărbatul a fost observat de echipajul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în timp ce solicita bani de la trecători și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lăsând impresia că ar avea probleme locomotorii.

Polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili situația reală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu prezenta probleme medicale care să-i limiteze deplasarea. Mai mult, în momentul intervenției, acesta s-ar fi ridicat din scaunul cu rotile și s-ar fi deplasat fără niciun sprijin.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentarea cazului. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional.


Poliția reamintește că folosirea unor metode înșelătoare pentru a obține bani de la cetățeni poate atrage răspundere conform legii și îndeamnă oamenii să fie atenți atunci când oferă ajutor persoanelor care apelează la mila publică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.

Cei trei moldoveni cercetați în dosarul celor nouă lingouri de aur, în valoare de peste 19 milioane de lei, ajung în fața magistraților. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată presupusul instigator și cei doi complici ai săi, după ce aurul a fost descoperit în luna februarie, la vama Leușeni.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei ar fi pus la cale schema și ar fi avut și rolul de autor al tentativei de contrabandă. Bărbatul a venit în calitate de pasager în Moldova cu microbuzul care transporta colete din afara țării. Dar, înainte de a ajunge la frontieră, acesta ar fi apelat la doi complici – proprietarii microbuzului și persoana care angaja șoferii.

Cei doi i-ar fi indicat locul unde aurul putea fi ascuns pentru a trece de controlul vamal. Lingourile au fost puse într-o ladă cu scule și piese de schimb din compartimentul marfar al microbuzului.

Planul nu a mers însă până la capăt. La vama Leușeni, inspectorii Serviciului Vamal au găsit într-o pungă neagră șase lingouri de aur, învelite în folie alimentară. În același loc erau ascunse și alte trei fragmente de lingouri.


În total, au fost ridicate peste 7 kilograme de aur, cu o valoare estimată la peste 19 milioane de lei.

Bărbatul acuzat că ar fi organizat transportul susține că ar fi găsit aurul în Belgia, într-o cutie ruginită, în timp ce lucra la renovarea unei case. Procurorii spun însă că acesta ar fi făcut și declarații false în vamă, afirmând că nu avea nicio legătură cu aurul descoperit.

După depistarea metalului prețios, oamenii legii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în nordul țării. În urma investigațiilor, celor trei le-au fost formulate acuzații pentru tentativă de contrabandă.


Acum, după finalizarea urmăririi penale, dosarul ajunge în instanță. Procurorii PCCOCS au expediat cauza Judecătoriei Chișinău, unde urmează să fie examinată și să se decidă dacă cei trei sunt vinovați.

În cazul presupusului instigator, procurorii au adăugat și acuzația de declarație mincinoasă, acesta recunoscându-și parțial vina.

Între timp, microbuzul folosit la transport a fost pus sub sechestru, iar aurul ridicat a fost transmis spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat.


Pentru contrabandă, legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Iar pentru declarații mincinoase, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii