Rețele de socializare

Moldova

Peste 4.000 de persoane care dădeau locuințe în chirie, fără a plăti impozite, prinse de FISC

Dau locuințe în chirie, dar nu achită impozite. De la începutul anului, au fost prinse peste 4000 de persoane care se eschivau de la plata impozitelor pe venit.

Publicat

Într-un comunicat al  Serviciului Fiscal de Stat este specificat că, numai în urma controalelor efectuate în luna septembrie, au fost prinse 520 persoane fizice ce dau în chirie locuințe, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază – 587,4 mii lei, penalități – 29,4 mii lei și amenzi – 89,3 mii lei.

Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-septembrie 2019 au fost înregistrate 9 552 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.

Urmare a transmiterii în locațiune a bunurilor imobile și drept rezultat al înregistrării contractelor de către Serviciul Fiscal de Stat, la buget au fost încasate venituri în sumă de 16 milioane lei, depășind veniturile încasate în perioada similară a anului precedent cu 4,8 milioane lei sau o creștere de 42,2%.


Totodată, pe parcursul lunii septembrie 2019, SFS a continuat acțiunile de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. Ca rezultat, în perioada ianuarie – septembrie au fost identificate 4 122 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate conform legislației.

Pentru aceeași perioadă, 3 082 persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației în vigoare și au înregistrat la SFS 9 552 contracte de locațiune/chirie. Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.

Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.


Cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a Serviciului Fiscal de Stat (Direcția deservire fiscală), în raza căreia își au domiciliul de bază. Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Moldova

Viețile pasagerilor – în pericol! Un șofer de autobuz urban prins băut la volanul vehiculului de rută

Strigător la cer. Un șofer de autobuz urban a fost depistat la volan în stare de ebrietate.

Publicat

S-a întâmplat în data de 23 aprilie, în jurul orei 13.00, pe una din străzile capitalei. Un echipaj de poliție care monitoriza traficul rutier în zonă ar fi observat manevrele periculoase efectuate de șofer în trafic, așa că au oprit autocarul.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, iar în autobuz erau și mai mulți pasageri. Simțind miros de alcool, polițiștii au decis să-l supună pe conducător etilotestului, iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool în aerul expirat.

La fața locului a fost chemat în scurt timp un alt șofer, care a transportat pasagerii în siguranță la destinație, iar conducătorul băut s-a ales cu dosar penal. Cazul este documentat de IP Ciocana.



Citește mai departe

Moldova

Psihotrope din Franța ajungeau în pușcăriile din Moldova: Schemă prin care sute de pastile „Subutex” urmau să ajungă în penitenciar

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au demascat o schemă de introducere ilegală a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, documentată timp de trei luni.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că drogurile erau introduse în țară prin intermediul autocarelor de pe ruta Paris-Chișinău, fiind camuflate în coletele transportate din Franța spre Republica Moldova.

Miercuri, 24 aprilie curent, ofițerii de investigație în comun cu agenții de patrulare ai INSP, pe traseul Otaci-Dondușeni, au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu o Skoda Octavia.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat o cantitate mare de pastile de tip „Subutex” în valoare totală de aproximativ 200 000 de lei.


În cadrul documentării s-a stabilit că drogurile urmau a fi introduse ilegal în Penitenciarul nr. 9 „Pruncul” din mun. Chișinău.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.


Citește mai departe

topul săptămânii