Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Crima terifiantă din Călărași. Trei suspecți, care ar fi ucis o femeie în propria casă, reținuți

Detalii de la crima cumplită din Călărași, unde o femeie de 63 de ani a fost ucisă cu bestialitate în propria casă. Polițiștii din RM, ajutați de cei din România au dat de urmele suspecților. Cei trei tineri au fost reținuți. Doi dintre ei, au fost prinși la frontiera Româno-Ungară.

Potrivit poliției, cei trei suspecți au vârstele de 17, 22 și respectiv 32 de ani, și sunt originari din Călărași, Drochia și Nisporeni. Cel de 17 ani a fost reținut în data de șase octombrie, pe teritoriul țării noastre. Despre ceilalți doi, se știa că ar fi trecut granița și s-ar fi dus în România. Oamenii legii de la noi au cerut ajutorul celor din țara vecină, iar în data de șapte octombrie, aceștia au fost reținuți la granița Română-Ungară. Tinerii  urmează să fie extrădați și diferiți justiției.

Amintim că tragedia s-a produs în satul Meleșeni, în noaptea de patru octombrie.

Femeia decedată a fost găsită de către o vecină, care a chemat poliția. Tabloul pe care l-au văzut oamenii legii în casa femeii i-a băgat în sperieți. Mâinile victimei erau legate cu o bucată de perdea, iar picioarele cu o haină. Pe tot corpul, în special în regiunea capului, aceasta avea o mulțime de răni, provocate de un obiect dur. Totodată, casa era întoarsă cu susul în jos iar din locuință ar fi dispărut 40.000 de lei. Acum, cei trei suspecți sunt cercetați penal pentru omor și tâlhărie, iar dacă vina lor va fi dovedită, ei riscă 25 de ani de pușcărie sau pe detenție viață.


Femeia decedată lucra în calitate de inspector fiscal la primăria din sat. Aceasta locuia de una singură, soțul fiind decedat, iar cei cinci copii locuiau separat.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ A furat o mașină de la o spălătorie auto

A rămas fără mașină chiar de ziua orașului. Asta i s-a întâmplat unui chișinăuian care și-a dus mașina la o spălătorie auto de pe strada Muncești a capitalei. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, și-ar fi lăsat automobilul pe mâna angajaților, în data de 13 octombrie, iar o zi mai târziu, când urma să o ia, nici urmă de autoturism.

Bărbatul a alertat imediat polițiștii. Ajunși la fața locului aceștia au discutat cu angajații spălătoriei și au aflat că mașina în valoare de peste 100.000 de lei, a fost încredințată unui tânăr, recent angajat în perioada de probă. Pornind de la acest indiciu, polițiștii au stabilit că este vorba de un locuitor al comunei Băcioi în vârstă de 20 de ani.

Oamenii legii l-au găsit pe suspect în localitatea sa de baștină, tot acolo era și automobilul declarat – dispărut. Suspectul a fost escortat la Inspectorat, unde și-ar fi recunoscut vina despre cele întâmplate. El a povestit că, deși a luat mașina fără permisiunea proprietarului sau a vreunui coleg de serviciu. nu ar fi intenționat să o fure, ci doar să se plimbe.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal, iar dacă vina-i va fi demonstrată, riscă amendă până la 67 500 lei sau 3 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A furat o geantă dintr-un salon de frumusețe

Angajata unui salon de frumuseţe din capitală, a devenit victima unui furt. Suspectat este un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Ialoveni.

Acesta a fost reținut pentru furt dintr-un salon de frumusețe de pe strada Tighina din Capitală. Poliția a fost alertată în data de 12 septembrie de către o tânără, angajată a salonului, care a declarat că i-a fost furată geanta, cu bunuri personale, lăsată fără supraveghere. Tânără în vârstă de 26 de ani a declarat că i-a fost cauzat un prejudiciu de 4.000 de lei. În cadrul audierilor, individul și-ar fi recunoscut vina şi a declarat că a vândut bunurile sustrase pentru a obține un profit. Potrivit poliției, anterior, bărbatul a fost judecat pentru furt, jaf și viol, iar în 2016 a fost eliberat din locurile de detenție. Acum, el este cercetat penal pentru furt.

Dacă va fi găsit vinovat el riscă amendă de până la 67.500 de lei, până la 240 ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la patru ani de pușcărie.

echipa.md

 


 


Citește mai departe

Ediție TV

/FOTO/ Tutun și pistoale de contrabandă

Tutun pentru narghilea, pistoale, camere web, dar și produse cosmetice. Moldovenii încearcă să aducă, dar și să scoată ilegal din țară tot felul de bunuri.

Numai la vama de la Leușeni, oamenii legii au oprit cinci tentative de contrabandă. În primul caz, peste 200 de kg de tutun pentru narghilea au fost depistate într-un microbuz de pe ruta Chișinău–Satul Mare, care voia să iasă din țară. Tutunul era ascuns printre gențile pasagerilor, în portbagajul vehiculului. Cea de-a doua reținere s-a înregistrat la intrarea în țară.

Vameșii au depistat, în bagajul unui bărbat care se întorcea din Germania un pistol cu gaz, dar și 60 de cartușe, nedeclarate. Iar într-un alt microbuz, care transporta colete tot din Germania, au fost depistate produse cosmetice, având marcajele unui brand de lux, fără acte de proveniență.

În alte două cazuri, vameșii au reținut 93 de camere web și 22 de tablete electronice, pentru care șoferii nu au putut prezenta niciun act. În toate cazurile, marfa de contrabandă a fost reținută, iar persoanele care au încercat să treacă ilegal bunurile peste frontieră, riscă amenzi contravenționale.

echipa.md



Citește mai departe

topul săptămânii