Rețele de socializare

Moldova

Starea tehnică a microbuzelor de linie din Chișinău, verificată

În perioada 1-14 octombrie vor fi verificate microbuzele de rută din Chișinău.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de Primărie, timp de 2 săptămâni, la staţiile de testare din municipiul Chişinău va fi verificată starea tehnică a microbuzelor, aspectul estetic interior şi exterior, inclusiv echiparea acestora, transmite Știri.md.

Primăria menționează că administratorii rutelor municipale vor organiza prezentarea autobuzelor (microbuzelor) la stațiile de testare, conform graficelor coordonate cu Direcţia generală Transport Public şi Căi de Comunicaţie, pentru a nu admite perturbarea procesului de transportare a călătorilor în municipiul Chișinău.

„După încheierea reviziei tehnice, autoritatea municipală de profil este în drept să interzică exploatarea microbuzele care nu au susţinut testarea tehnică în termenul stabilit, precum şi să retragă dreptul de a presta servicii de transport de călători agenţilor transportatori care nu s-au prezentat la revizia tehnică sau n-au susţinut examenul respectiv”, se menționează în comunicatul emis presei.


 


Moldova

Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.

Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Publicat

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.

O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.

Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.


Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.

Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

Tamponare fatală la Sîngerei: Un bărbat de 53 de ani a fost spulberat de un camion.

Tragedie pe șosea, în raionul Sîngerei. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit mortal de un camion. Accidentul s-a produs în seara zilei de 10 iulie, în jurul orei 22:20, pe o porțiune de traseu neiluminată.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul- un bărbat de 40 de ani- se deplasa regulamentar pe traseu, când la un moment dat în față i-ar fi apărut pietonul, care mergea pe acostament, în aceeași direcție de mers. Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul de 53 de ani, a suferit răni incompatibile cu viața. La fața locului au fost trimise de urgență echipaje de poliție și ambulanță. Din nefericire însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.

Șoferul a fost supus testării cu aparatul Drager, iar rezultatul a fost negativ — acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.


Citește mai departe

Moldova

„Afaceri” cu bani publici: Percheziții de amploare într-un dosar de abuz de serviciu, la Taraclia.

Scandal cu iz penal în administrația publică locală din sudul țării. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, au descins cu percheziții în dimineața zilei de11 iulie în mai multe locații, într-un dosar de abuz de serviciu, soldat cu prejudicii în proporții deosebit de mari aduse bugetului local al raionului Taraclia.

Publicat

Conform informațiilor preliminare, în vizorul anchetatorilor se află atât persoane cu funcții de conducere din cadrul autorităților publice locale, cât și reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că, începând cu anul 2021, ar fi pus la cale o schemă prin care atribuiau preferențial contracte publice de reparație a drumurilor locale, în schimbul unor foloase necuvenite.

Potrivit schemei descoperite de CNA, factori de decizie din cadrul administrației publice locale Taraclia ar fi ignorat deliberat ofertele mai avantajoase ale altor participanți la licitații și ar fi favorizat în mod repetat același operator economic, încălcând grav legislația privind achizițiile publice. Prejudiciile calculate până acum sunt semnificative și vizează fondurile destinate infrastructurii rutiere.

Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru abuz de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau care a cauzat daune în proporții deosebit de mari.


Perchezițiile s-au desfășurat atât în municipiul Chișinău, cât și în raioanele de sud ale țării.

Oamenii legii continuă investigațiile în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legii.


Citește mai departe

topul săptămânii