Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ A băut, a furat o mașină și s-a izbit cu ea într-un stâlp. Aventurile nocturne ale unui adolescent de 19 ani.

A dat pe gât mai multe pahare, a furat o mașină și s-a pornit să se plimbe pe străzile din Tiraspol, dar a ajuns direct într-un stâlp.

Publicat

Așa l-au găsit milițienii pe un adolescent de 19 ani, în noaptea de 23 septembrie, în jurul orei două. Miliția a constatat că în momentul producerii accidentului tânărul era într-o stare vizibilă de ebrietate. Acesta ar fi pierdut controlul direcției, ar fi trecut de bordura ce separă carosabilul de trotuar și s-ar fi proiectat cu capota într-un stâlp electric. Mai mult, în cadrul verificărilor s-a stabilit că tânărul nu ar avea permis de conducere, iar actele de pe mașină – lipsesc.

Iar dacă ar fi puțin, la scurt timp s-a constatat că autoturismul nici măcar nu i-ar aparține. Acesta ar fi furat-o din curtea unui bloc de locuit din Tiraspol. Adevăratul proprietar ar fi sunat dimineața și ar fi denunțat dispariția mașinii.

Milițienii investighează cazul.

echipa.md



Moldova

Șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal, reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante.

Șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal, reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante. Obiectul mitei – peste 40 000 de dolari.

Publicat

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, șeful Biroului Vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari, bani care erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a R. Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație.

În urma acțiunilor efectuate, au fost depistate obiecte și documente relevante pentru cauză penală, inclusiv mijloace financiare în diversă valută ale căror proveniență urmează a fi investigată.

Acțiunile de urmărire penală continuă, sub conducerea procurorilor. Vom reveni cu informații suplimentare despre numărul total de persoane reținute și mijloacele financiare depistate la domiciliile și birourile de serviciu.



Citește mai departe

Moldova

A băut cât pentru șapte și a pornit la drum: șofer prins în Budești cu o alcoolemie uriașă de 1,06 mg/l

Un bărbat de 46 de ani, cetățean străin, a fost prins de poliție conducând un Audi cu o concentrație de 1,06 mg/l alcool în aerul expirat – de șapte ori peste limita legală admisă, care este de doar 0,15 mg/l.

Publicat

Totul s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o oră, pe traseul din comuna Budești, unde angajații Secției Escortă și Misiuni Speciale din cadrul INSP au tras pe dreapta autoturismul condus de bărbat. Testarea alcoolscopică a confirmat bănuielile agenților: șoferul era într-o stare avansată de ebrietate.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar conducătorul auto s-a ales cu dosar penal. Potrivit legii, el riscă o amendă de până la 125 000 de lei sau între 1 și 3 ani de închisoare, cu anularea permisului de conducere.


Poliția reamintește tuturor participanților la trafic: alcoolul și volanul nu fac casă bună. Un moment de inconștiență poate duce la tragedii ireversibile.


Citește mai departe

Moldova

Vrăji și ritualuri periculoase în numele dragostei: Un bărbat, lăsat fără aproape 300.000 de lei de o familie de escroci

O femeie de 42 de ani, împreună cu soțul său de 41 de ani și fiul acesteia de 18 ani, sunt cercetați penal pentru escrocherie, după ce ar fi deposedat un bărbat din raionul Sîngerei de 293.000 de lei.

Publicat

Cazul este investigat de ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, cu suportul mascaților BPDS „Fulger”. Potrivit anchetei, suspecții ar fi obținut banii prin abuz de încredere, promițând victimei că, prin ritualuri și vrăji, îl vor ajuta să recâștige dragostea unei femei.

Pentru a spori credibilitatea în fața bărbatului, femeia ar fi recurs la practici oculte bizare și periculoase, folosind inclusiv reptile și păsări în ritualuri.


Ancheta a mai scos la iveală că femeia era condamnată anterior la 7 ani de închisoare pentru infracțiuni similare și se afla în căutare națională, ascunzându-se într-un apartament din Chișinău.

Cei trei au fost reținuți, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, pe numele lor au fost emise mandate de arest. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii