Rețele de socializare

Sociale

Ștefan Vodă: Încă un bărbat mort, îngropat în aceeași grădină, unde, la începutul săptămânii, a mai fost depistat un cadavru

Vineri, 13 septembrie 2019, procurorii de comun cu ofițerii de poliție din raionul Ștefan Vodă au depistat, într-un sat al acestui raion, corpul neînsuflețit al unui bărbat anterior declarat dispărut fără veste, care a fost îngropat în aceeași grădină în care a fost îngropată și victima unui alt omor comis luni, 9 septembrie, într-un alt caz mediatizat și de presă.

Amintim că, în primul caz, făptașul era în stare de ebrietate, la domiciliul său, unde în urma unui conflict cu victima cu care era în relații ostile, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu un cuțit și o piatră, care a decedat la locul faptei. Ulterior, cadavrul a fost îngropat de către agresor în grădina acestuia. Corpul neînsuflețit a fost depistat cu un cuțit înfipt în spate și cu o frânghie metalică în jurul gâtului.

Două corpuri neînsuflețite îngropate în aceeași grădină
Ca să asigure caracterul deplin al urmăririi penale, procurorii le-au solicitat ofițerilor de poliție să verifice dacă au fost implicate și alte persoane în comiterea omorului. În context, a fost obținută informația că în aceeași grădină a mai fost îngropat un corp neînsuflețit, fapt care s-a adeverit. Mai mult, este cunoscută și identitatea acestei persoane, care anterior fusese declarată dispărută.

Potrivit datelor preliminare, bănuitul în omorul celei de-a doua victime este o rudă apropiată primei victime, corpul neînsuflețit al căreia a fost îngropat în aceeași grădină.


La această etapă se întreprind toate acțiunile de urmărire penală posibile pentru elucidarea minuțioasă a ambelor cauze penale. Procuratura va reveni cu detalii în lumina garanțiilor procedurale de care părțile beneficiază.


Sociale

/VIDEO/ Bărbat din Râșcani, adus cu elicopterul la Chișinău, în urma unui accident rutier

Astăzi 21 septembrie 2019 echipajul aero medical SMURD Iași a efectuat o operațiune de transportare pe calea aeriană a unui bărbat în vârsta de 41 de ani care a avut de suferit în urma unui accident de circulație.

Misiunea a avut loc pentru aducerea persoanei din raionul Râșcani în capitală. Elicopterul SMURD a aterizat pe stadionul Dinamo din Chișinău. Pe parcursul zborului bărbatul a fost monitorizat de echipajul de medici și paramedici SMURD Iași. Pacientul a fost preluat de echipa de medici și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din capitală pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU, în anul 2019 aceasta este a douăsprezecea operațiune aero–medicală SMURD în Republica Moldova.


Citește mai departe

Sociale

Conducea un ansamblu rutier, deşi nu avea acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 19 septembrie a.c, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul din R. Moldova D.S., în vârstă de 25 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Sociale

/VIDEO/ No Comment: O țeavă a erupt pe strada Albișoara. Apa țâșnește ca dintr-un havuz.

O țeavă a erupt pe strada Albișoara. Apa țâșnește ca dintr-un havuz. Imaginile au fost postate pe o rețea de socializare.

Internauții au păreri diferite despre cele întâmplate. Unii au făcut haz de necaz și s-au amuzat pe seama incidentului, în timp ce alții au presupus că sumele venite pe facturi vor crește din această cauză.

Deocamdată, nu este clar din ce cauză s-a produs incidentul.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii