Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ar fi împușcat un câine, sub ochii unui copil. Cățelul a murit, iar micuțul s-a speriat îngrozitor.

Cruzime fără margini. Un bărbat ar fi împușcat un câine, în fața unui bloc de locuit de pe strada Aeroportului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 18 august, chiar sub ochii unui copil, care se plimba împreună cu mama lui, la numai câțiva metri distanță. Cel puțin asta este specificat într-o postare dintr-un grup, pe o rețea de socializare.

Potrivit sursei, gestul inuman a fost comis de către un locatar al blocului de locuit. Câinele nu avea stăpân, dar era îngrijit de către alți locatari. Acesta nu era agresiv, se juca cu copiii și nu ar fi făcut niciodată nimic rău. Locatarii nu-și pot explica ce l-ar fi determinat pe bărbat să recurgă la acest gest.

Autorul postării mai scrie că, la numai câțiva metri distanță se plimba o femeie cu un copil mic. „Copilul a avut noroc că glontele nu a ricoșat și nu a rănit micuțul.”


După ce glontele a nimerit în capul cățelului, acesta a început să se zbată în convulsii, ceea ce l-a speriat foarte tare pe copil. Câinele a fost dus la spital, însă, din nefericire, la scurt timp, acesta a murit.
La fața locului a venit și poliția, care a documentat cazul. Cel care ar fi tras din armă, nu-și recunoaște vina.

Din spusele vecinilor, anterior, aceștia ar fi văzut de mai multe ori arma care ieșea de pe geamul suspectului. Circumstanțele cazului se stabilesc.

echipa.md


 

Moldova

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani, din satul Ciocîlteni a provocat haos în centrul Orheiului.

Publicat

În noaptea de 28 august, după ora 02:00, tânărul ar fi deteriorat 28 de semne de circulație și a lăsat inscripții pe peretele stadionului, într-un scuar din parc și pe două monumente.

Vezi pe linkul de mai jos declarațiile tânărului:


La scurt timp după ce incidentul a fost semnalat poliției, oamenii legii au reușit să-l identifice pe autor. În declarațiile date, minorul a explicat că gestul său a fost impulsionat de sentimentele neîmpărtășite ale unei tinere față de el, încercând astfel să-i atragă atenția.

Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta toate pagubele și circumstanțele faptei. În funcție de evaluarea prejudiciului și a responsabilității, minorul riscă măsuri legale specifice vârstei sale.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi prejudiciat bugetul de stat: Schemă de evaziune fiscală de peste 12 milioane de lei, deconspirată de PCCOCS.

Fondatorul și administratorul unei firme din Chișinău, precum și compania însăși, sunt cercetați într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani, în valoare de peste 12,5 milioane de lei. Schema ar fi fost pusă la cale încă din 2023, în cadrul transportării mărfurilor spre port.

Publicat

În baza probelor acumulate, cu sprijinul mascaților de la „Fulger” și ai ofițerilor INI, oamenii legii au efectuat 19 percheziții – atât la sediul companiei, cât și în port. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, softuri, înscrisuri de ciornă, dar și mijloace financiare în lei și valută străină, toate supuse cercetării penale.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor evaziunii fiscale și a spălării de bani. Între timp, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, așa cum prevede legea.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Spălare de bani, la Ungheni: Patru bărbați, vizați într-un dosar de proporții.

Descinderi de amploare la Ungheni. Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, sunt cercetați de procurorii PCCOCS și ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Publicat

Oamenii legii au desfășurat la data de 26 august mai multe percheziții pe teritoriul orașului Ungheni. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile de diferite modele, înscrisuri de ciornă cu date relevante pentru cauză, extrase de la case de schimb valutar, dar și documente privind transferuri bancare.

De asemenea, dintr-un automobil de lux, utilizat de unul dintre suspecți au fost ridicate documente similare celor găsite în locuințe, iar vehiculul a fost plasat la parcarea specială, urmând să rămână acolo pe întreaga durată a anchetei.

Ancheta continuă, iar oamenii legii anunță că urmează și alte acțiuni de urmărire penală pentru a documenta întregul mecanism prin care s-ar fi spălat banii.



Citește mai departe

topul săptămânii