Moldova
/VIDEO/ Pușcăriaș bătut și șantajat de alți deținuți. Era impus să dea 18.000 de lei în OBȘEAK.
Ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigație, Direcției generale urmărire penală în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a MJ, au documentat acțiunile ilegale ale unui grup infracțional, format din autorități criminale, deținuți ai Penitenciarului nr.15 Cricova, suspectați de șantaj.
Aceștia, sub un pretext acordării așa zisei „protecții”, prin șantaj, însoțit de amenințări verbale și aplicarea violenței fizice, au impus victima, un bărbat de 47 de ani, care la fel se află în detenție, să achite mijloace bănești în sumă de peste 18.000 lei, în așa numitul ,,общак” al grupului criminal.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, au fost stabilite patru persoane, membrii activi ai grupului infracțional, cu vârsta cuprinsă între 27 și 34 de ani, deținuți în penitenciar, care în complicitate cu alte persoane aflate la libertate realizau scopul infracțiunii.
La 14 august, ofițerii de investigații și ofițerii de urmărire penală, cu suportul angajaților ANP, simultan au efectuat mai multe percheziții la locurile de detenție a membrilor grupului criminal, precum și la domiciliile persoanelor de la libertate complice la săvârșirea infracțiunii.
În rezultat, au fost depistate obiecte interzise și anume substanțe cu aspect și miros specific, presupus a fi droguri.
Totodată au fost ridicate obiecte cu acces restricționat și interzis în locurile de detenție: telefoane mobile, cartele SIM, acte și înscrisuri de ciornă cu evidența datoriilor altor deținuți față de grupul criminal, din conținutul cărora vor fi extrase informații utile urmăririi penale.
Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 92 500 la la 117 500 de lei.
Investigațiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale grupului infracțional.

Moldova
/VIDEO/Jaf pe o stradă din capitală. Un tânăr a fost reținut după ce ar fi smuls geanta unei persoane, iar prejudiciul ajunge la mii de lei.
Ar fi furat o geantă în plină stradă, iar pentru asta riscă pușcărie. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii din Buiucani, fiind suspectat că ar fi comis un jaf pe o stradă din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi acționat pe timp de noapte, când ar fi sustras geanta unei persoane.
În interior se aflau aproximativ 3.900 de lei, dar și bunuri personale și acte de identitate. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice nu doar suspectul principal, ci și alți doi complici, cu vârste de 24 și 33 de ani.
O parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști. Toate persoanele sunt cercetate penal, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
/VIDEO/ Descinderi la Soroca: Cânepă și marijuana, ridicate de la doi suspecți.
Droguri descoperite în urma unor descinderi la Soroca. Polițiștii au ridicat plante de cânepă, marijuana și mai multe obiecte folosite pentru consum, după percheziții la doi bărbați din raion.
Este vorba despre doi indivizi de 40 și 44 de ani, suspectați de implicare în activități legate de substanțe narcotice. Oamenii legii au descins la domiciliile și locurile de muncă ale celor doi, unde au fost găsite plante verzi de cânepă cultivate, dar și masă vegetală uscată, cu miros specific de marijuana. Totodată, la fața locului au fost depistate și ridicate dispozitive și obiecte utilizate pentru consumul drogurilor.
Toate bunurile au fost ridicate, sigilate și transmise pentru efectuarea expertizelor judiciare, care urmează să stabilească proveniența și natura exactă a substanțelor.
Poliția continuă documentarea cazului, iar în funcție de rezultatele investigațiilor și ale expertizelor, urmează să fie luate măsurile legale care se impun.
Moldova
/VIDEO/ Investiții false, bani pierduți: Păcălită online, o femeie a rămas fără peste 277.000 de lei.
O femeie de 69 de ani din capitală a rămas fără peste 277.000 de lei, după ce a căzut în plasa unei escrocherii online. Potrivit poliției, victima ar fi fost convinsă de un bărbat să investească bani pe o platformă fictivă, care promitea câștiguri rapide și consistente.
În realitate, totul ar fi fost o înșelătorie bine pusă la punct. Sub pretextul unor profituri sigure, femeia a transferat în repetate rânduri sume importante de bani, fără să-și dea seama că este păcălită.
Cazul a fost documentat de polițiștii Inspectoratului Ciocana, care au identificat un suspect – un bărbat de 43 de ani din Chișinău. La domiciliul acestuia au fost efectuate percheziții, iar oamenii legii au ridicat bani în diferite valute, un aparat pentru numărarea bancnotelor, dispozitive de stocare a datelor și un pistol.
Bărbatul este cercetat penal pentru escrocherie și riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Între timp, poliția avertizează că astfel de cazuri sunt tot mai frecvente. Doar în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate noi escrocherii. Un bărbat de 42 de ani din raionul Anenii Noi a fost convins de persoane care s-au dat drept angajați ai unei bănci să transmită 127.000 de lei printr-un curier, sub pretextul închiderii unui credit.
În total, prejudiciul înregistrat în cazurile raportate ajunge la 195.000 de lei. Totuși, datorită vigilenței cetățenilor, 83 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca infractorii să provoace pagube.
-
Moldova7 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăTânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
-
Moldova7 zile în urmăMamă condamnată la detenție: 15 ani de pușcărie pentru femeia care și-a traficat propria fiică, pentru 100 de lei.
-
Moldova24 de ore în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova6 zile în urmăVecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.
-
Moldova6 zile în urmăLichidat după 24 de ore: Incendiul uriaș de la depozitul din Chișinău a fost stins.
