Rețele de socializare

Moldova

Vacanţă pe patul de spital. Zilnic, la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală, ajung aproximativ zece minori

Vacanţa poate fi şi cu ghinion pentru unii copii. O spun medicii, potrivit cărora, în această perioadă, numărul minorilor care ajung la spital, creşte de patru ori faţă de celelalte luni ale anului.

Publicat

De cele mai multe ori, copiii sunt aduşi cu intoxicaţii medicamentoase şi traumatisme. Doctorii de la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală spun că, zilnic, pe mâinile lor ajung aproximativ zece minori.

”Copii rămân la supravegherea buneilor, ei nu sunt prudenţi, mai lasă, mai uită undeva pe masă la îndemâna copilului şi ei întrebuinţează aceste medicamente. cu preparate cardiotonice pe care le folosesc bătrânii. neuroleptice au fost cazuri”, a comunicat medicul chirurg Departamentul Primiri Urgenţă IMC, Nicolae Dogotari.

Doar în luna iunie, în Secţia Toxicologie din cadrul Institutului Mamei şi Copilului au fost internaţi 28 de minori, majoritatea cu vârsta de până la cinci ani. Patru dintre ei s-au intoxicat cu o substanţă contra păduchilor.Pe mâna medicilor a ajuns, zilele acestea, şi o copilă, de cinci ani, care s-a intoxicat cu medicamentele lăsate la nimereală.


„Bunica a lăsat pe masă flaconaşul cu suspenzie de ibuprofen şi copilul a băut 80 de mililitri. A fost adusă la noi, i-a fost făcută terapia de dezintoxicare. I s-a făcut fibrogastroscopia unde s-a depistat gastropatie erozivă”, a spus şeful secţiei hemodializă şi toxicologie IMC, Sergiu Postolachi.

Tot în perioada vacanţei, mulţi copii ajung la spital cu traumatisme – şi anume fracturi ale mâinilor şi picioarelor, traumatisme cranio-cerebrale sau plăgi. În majoritatea cazurilor, ei cad de la înălţime, de pe biciclete sau tobogane.

„În perioada de vara, numărul copiilor accidentaţi se măreşte de patru, cinci ori. Dacă în fiecare lună avem internaţi în secţii 20,30 de copii cu traumatisme. În luna a şasea, a şaptea, opta ajung până la 80, 90 de copii”, a menţionat şeful secţiei ortopedie-traumatologie din cadrul IMC, Veniamin Golub.


Anul trecut, doi copii au murit în urma intoxicaţiilor. Un băiat, din raionul Şoldăneşti, a băut un litru de soluţie pentru spălarea parbrizului, iar o fată a decedat după ce a înghiţit o doză mare de pastile.

canal2.md


Moldova

/VIDEO/ S-au făcut „afaceriști”. Patru persoane sunt suspectate de comercializarea substanțelor narcotice, la Drochia.

S-au făcut afaceriști, doar că iliciți. Este vorba despre patru persoane suspectate de punerea în circulație a substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul raionului Drochia.

Publicat

Mai exact, conform materialelor anchetei, oamenii legii au stabilit că cei patru bănuiți, cu vârste cuprinse între 25 și 57 de ani, comercializau droguri atât de la domiciliu, cât și prin plasarea acestora în diverse locații, implicând persoane terțe pe baza unor înțelegeri prealabile. Astel, ofițerii de investigație au descins la domiciliile complicilor unde au depistat și ridicat masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana, echipamente confecționate artizanal pentru consumul de droguri, dar și un pistol de model neidentificat. Conform estimărilor efectuate de oamenii legii valoarea drogurilor ridicate se ridică la aproximativ 60.000 de lei. Prin urmare atât substanețele susceptibile a fi marijuana, cât și arma au fost transmise spre Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor necesare. Dacă vinovăția celor patru complici va fi demonstrată, ei riscă pedeapsă sub formă de privațiune de liberate pe un termen de până la 7 ani. Poliția continuă cercetările pentru a identifica eventuali suspecți sau membri ai rețelei implicate în activitatea ilegală.


Citește mai departe

Moldova

Coliziune soldată cu deces. Un șofer a murit, după ce mașina pe care o conducea a fost tamponată frontal de un alt automobil.

O manevră neasigurată a dus la decesul unei persoane. Tragedia s-a produs în dimineața de 17 ianuarie, în nordul țării. Conform informaților preliminare oferite de către oamenii legii, în jurul orei 07:00 a parvenit un apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat că pe traseu între localitățile Corlăteni din raionul Rîșcani și Pelinia din raionul Drochia s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Publicat

La fața locului imediat s-au deplasat serviciile de resort. Ajunși, polițiștii au stabilit preliminar că, un bărbat de 36 de ani, deplasându-se la volanul unui automobil, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune frontal cu o mașină ce se deplasa regulamentar pe banda de sens opus. La volanul celui de-al doilea automobil se afla un șofer în vârstă de 57 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât ambele vehicule au fost făcute zob, iar din nefericire, șoferul care se deplasa regulamentar a decedat la fața locului, până la sosirea medicilor. De menționat că, șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului rutier a fost testat alcoolscopic, rezultatul aparatului Drager arătând că acesta nu se afla sub influiența băuturilor alcoolice la momentul impactului. Șoferul de 36 de ani urmează a fi reținut pentru 72 de ore conform codului de procedură penală. Prin urmare, pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstațele celor întâmplate.



Citește mai departe

Moldova

Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă.

O familie cu trei copiii a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă, după ce casa le-a ars ca o torță. Totul s-a întâmplat în data de 15 ianuarie, în satul Alexăndreni, din raionul Edineț. Incendiul a cuprins rapid gospodăria și în scurt timp a transformat în scrum bunurile din interiorul locuinței.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au depus tot efortul pentru a lichida rapid incendiul. Cu toate acestea, flăcările au distrus casa în care locuiau cei doi soți și copiii acestora.
În urma incendiului, mai multe persoane au inițiat pe rețelele de socializare o campanie de sensibilizare și îndeamnă oamenii să sară în ajutorul familiei rămase fără adăpost.



Citește mai departe

topul săptămânii