Rețele de socializare

Moldova

Ucis de o țigară nestinsă. Un bărbat de 63 de ani a murit după ce locuința sa a luat foc.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din orașul Bender a fost găsit carbonizat în propriul apartament, iar prietenul acestuia de 48 de ani s-a ales cu arsuri grave. Tragedia s-a produs în seara zilei de 9 iulie, în jurul orei 23.00, în unul din cartierele rezidențiale din orașul.

Publicat

Vecinii au alertat pompierii după ce au simțit un miros înțepător de fum. Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit 25 de metri pătrați ai locuinței făcute scrum. Iar în interiorul casei zăcea mort proprietarul apartamentului. Victima și-a găsit sfârșitul pe pat, celălalt bărbat avea arsuri pe 70 la sută din corp. În ajutor a fost chemată o ambulanță. Medicii au preluat pacientul și l-au transportat la spital.

Acum, prietenul victimei se zbate între viață și moarte. Vecinii susțin că victima avea probleme cu alcoolul și deseori fuma în locuință.

Preliminar, incendiul ar fi pornit din cauza unei țigări nestinse.

echipa.md


Moldova

Coliziune soldată cu deces. Un șofer a murit, după ce mașina pe care o conducea a fost tamponată frontal de un alt automobil.

O manevră neasigurată a dus la decesul unei persoane. Tragedia s-a produs în dimineața de 17 ianuarie, în nordul țării. Conform informaților preliminare oferite de către oamenii legii, în jurul orei 07:00 a parvenit un apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat că pe traseu între localitățile Corlăteni din raionul Rîșcani și Pelinia din raionul Drochia s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Publicat

La fața locului imediat s-au deplasat serviciile de resort. Ajunși, polițiștii au stabilit preliminar că, un bărbat de 36 de ani, deplasându-se la volanul unui automobil, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune frontal cu o mașină ce se deplasa regulamentar pe banda de sens opus. La volanul celui de-al doilea automobil se afla un șofer în vârstă de 57 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât ambele vehicule au fost făcute zob, iar din nefericire, șoferul care se deplasa regulamentar a decedat la fața locului, până la sosirea medicilor. De menționat că, șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului rutier a fost testat alcoolscopic, rezultatul aparatului Drager arătând că acesta nu se afla sub influiența băuturilor alcoolice la momentul impactului. Șoferul de 36 de ani urmează a fi reținut pentru 72 de ore conform codului de procedură penală. Prin urmare, pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstațele celor întâmplate.



Citește mai departe

Moldova

Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă.

O familie cu trei copiii a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă, după ce casa le-a ars ca o torță. Totul s-a întâmplat în data de 15 ianuarie, în satul Alexăndreni, din raionul Edineț. Incendiul a cuprins rapid gospodăria și în scurt timp a transformat în scrum bunurile din interiorul locuinței.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au depus tot efortul pentru a lichida rapid incendiul. Cu toate acestea, flăcările au distrus casa în care locuiau cei doi soți și copiii acestora.
În urma incendiului, mai multe persoane au inițiat pe rețelele de socializare o campanie de sensibilizare și îndeamnă oamenii să sară în ajutorul familiei rămase fără adăpost.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat ar fi furat instrumente muzicale și echipamente de sunet în valoare de 360.000 de lei.

Un bărbat ar fi furat dintr-un depozit mai multe bunuri valorate la câteva sute de mii de lei, însă fapta i-a fost deconspirată, iar el- identificat.

Publicat

Totul a ieșit la iveală, după ce proprietarul unui depozit de pe strada Uzinelor din capitală a sesizat poliția despre faptul că proprietatea sa a devenit ținta unui furt.
La scurt timp oamenii legii au identificat suspectul. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 48 de ani din capitală, care anterior a mai fost certetat penal pentru infracțiuni similare.
În timpul măsurilor de investigație s-a stabilit că, bănuitul ar fi pătruns în depozit, după ce a spart un geam, iar din interior ar fi sustras mai multe instrumente muzicale, echipamente de sunet, video, dar și electrocasnice mici. În acest fel, individul ar fi sustras bunuri valorate la sume de circa 360 de mii de lei.
În urma reținerii bărbatului, o parte din bunuri au fost depistate.
În prezent, suspectul este cercetat în stare de libertate, iar dacă vinovăția îi va fi demonstrată acesta riscă să-și petreacă următorii patru ani după gratii.


Citește mai departe

topul săptămânii