Rețele de socializare

Ediție TV

Patru angajați de la Starea Civilă din Varnița, reținuți pentru luare de mită și trafic de influență

Procuratura Anticorupție, în comun cu ofițerii de Investigații din cadrul Serviciului Informații și Securitate, au descins în cadrul Serviciului Stare Civilă Varnița.

Publicat

Descinderile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale pornite conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(2) lit. b) din Codul penal – corupere pasivă.

Conform materialelor cauzei penale, persoanele implicate în săvârșirea infracțiunii, au implementat o schemă de estorcare a mijloacelor financiare de la beneficiarii serviciilor în schimbul perfectării legale/ilegale a actelor de stare civilă, conform căreia persoanele terțe au rolul de a identifica eventuali beneficiari a „serviciului”, iar factorii de decizie a Serviciului Stare Civilă Varnița realiza nemijlocit fraudarea procesului de eliberare a actelor de stare civilă contra unor sume de bani.
Perchezițiile au avut loc atât în sediul Serviciului Stare Civilă Varnița, cât și la domiciliile și în automobilele persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală efectuate, au fost depistate și ridicate mijloace băneşti obținute urmare a săvârșirii infracțiunii, agende și alte suporturi de hârtie care conţin înscrieri de ciorne, cu privire la faptele investigate, dar și suporturi electronice ce conţin date cu privire la faptele investigate.


Drept urmare patru persoane au fost reținute, printre care și conducerea instituției. La moment, aceștia au statut de învinuit, iar în privința lor au fost aplicate următoarele măsuri preventive:
Șefa serviciului – 30 zile, arest la domiciliu;
Subaltern – arest preventiv pe un termen de 20 de zile;

Intermediar – arest preventiv pentru 30 zile, iar cea de a 4-a persoană fiind eliberată. Acestuia i se incriminează un singur episod. El și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală.


Ediție TV

Schema cu „ruda implicată în accident” continuă să facă victime. În câteva minute, escrocii au făcut 360.000 de lei

Publicat

Doar aseară Poliția a înregistrat două infracțiuni în sectorul Botanica al capitalei. Victime în ambele cazuri sunt femei vârstnice, de 76 și 78 de ani.

În jurul orei 20:00, acestea au fost telefonate de către un bărbat necunoscut și, sub pretextul că fiicele lor au fost implicate într-un accident rutier, le-a solicitat sume mari de bani.

În câteva minute, escrocii au reușit să delapideze victimele de circa 360 mii de lei.


Poliția atenționează repetat:

    • Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori!
    • Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar?
    • Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior să apelezi la 112.


Citește mai departe

Ediție TV

Starețul Mănăstirii Cosăuți, înjunghiat în spate de un sătean, transferat cu Aviasan-ul la Chișinău. Starea lui rămâne extrem de gravă

Starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, găsit înjunghiat în curtea lăcașului sfânt a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău.

Publicat

Acesta este în stare extrem de gravă, dar stabilă și se află sub monitorizarea medicilor din secția de terapie intensivă a spitalului.

MARINA ZIBLIUC, PURTĂTOR DE CUVÂNT, SCR „TIMOFEI MOȘNEAGA”: „Pacientul a fost internat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” în data de 11 martie. I-a fost acordat tot ajutorul necesar. La moment se află în secția de Terapie Intensivă, în stare extrem de gravă. Este conștient, conectat la aparatul de ventilare artificială cu mască CPAP”. 

BETA: Starețul mănăstirii Cosăuți a fost găsit cu un cuțit înfipt în spate în curtea lăcașului sfânt, în data de 10 martie. Preotul a fost depistat de către alți slujitori ai bisericii, care au chemat de urgență ambulanța și poliția. Principalul suspect în acest caz a fost găsit ulterior, strangulat într-o pădure din apropiere. Oamenii legii spun că presupusul făptaș s-a dovedit a fi un localnic, care timp de un an a frecventat mereu slujba preotului. Sătenii au declarat pentru presa locală că bănuitul avea probleme mintale.


Starețul mănăstirii a fost dus la spital și operat de urgență de medicii din Soroca împreună cu o echipă de doctori venită la Chișinău. Însă, întrucât starea pacientului rămâne în continuare extrem de gravă a fost luată decizia ca acesta să fie transferat în capitală, prin intermediul liniei AVIASAN.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Pericolele ascunse ale internetului: Peste 70 de cazuri de abuz sexual online asupra copiilor, înregistrate în Republica Moldova

Copii sunt tot mai des victime ale abuzului sexual în mediul online. Doar anul trecut, în Republica Moldova, poliția a pornit 72 de cauze penale pentru acest tip de infracțiune.

Publicat

Specialiștii bat alarma și spun că cifrele cresc din cauza faptului că, minorii petrec foarte mult timp pe internet, fiind dornici de socializare, fără să cunoască riscurile la care se supun.

Tehnologiile permit copiilor să găsească informații, să socializeze, să învețe. În același timp, multe instrumente și servicii online nu sunt concepute întotdeauna în interesul copiilor. Navigând pe internet, creându-și un profil pe rețele sociale, minorii comunică cu persoane pe care nu-i cunosc, au încredere în ei și construiesc relații online. Dar, în spatele unui profil se poate ascunde oricine. Autoritățile spun că cel mai adesea abuzatori se dovedesc a fi bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. Aceștia au diferite profesii, ocupații, iar uneori sunt chiar rude cu victimele, așa că nu pot fi ușor deconspirați.

Potrivit psihologilor, orice schimbare de comportament al copilului ar trebui să dea de gândit părinților.
Abordați la acest subiect, persoanele care au în grijă minori ne-au spus că discută cu aceștia despre pericolele din mediul online, însă apelează și la programe de control parental pentru a se asigura.


Psihologii mai spun că în cazul în care părintele sesizează o schimbare bruscă de comportament al copilului, trebuie să îl abordeze pe acesta cu foarte mare atenție.

Specialiștii îndeamnă părinții să supravegheze activitatea copilului pe internet, să instaleze instrumente de filtrare a accesului și să informeze copilul cu privire la auto-protecția în mediul virtual. Important este ca acest proces să nu fie transformat în control represiv, deoarece copilul va fi determinat să se ascundă. Dacă bănuiți sau ați depistat un caz de abuz online, îl puteți raporta la unul dintre centrele de protecție a copilului sau la serviciul unic de urgență 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii