Rețele de socializare

Moldova

Ar fi furat scule electrice de circa 12.000 de lei. Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut de oamenii legii

Un bărbat de 36 de ani, din satul Sucleia, regiunea transnistreană, ar fi furat mai multe scule electrice în valoare de peste 11 mii de ruble transnistrene sau circa 12 mii de lei, dintr-o casă de locuit de pe strada 9 ianuarie, din Tiraspol.

Publicat

Potrivit oamenilor legii din regiunea transnistreană, bărbatul ar fi furat o mașină de sudură, o mașină electrică de găurit, o șurubelniță, o bandă, un ferestrău electric și două cabluri. El ar fi încărcat toate acestea într-un cărucior, pe care de asemenea l-ar fi furat. Apoi ar fi plecat acasă, însă nu a ajuns departe pentru că la scurt timp a fost reținut de oamenii legii.

Forțele de ordine au fost anunțate de către o femeie de 49 de ani din orașul Tiraspol. Aceasta locuia într-o casă privată, iar bărbatul ar fi profitat de absența acesteia de la domiciliu și de faptul că lipsea lăcata de la ușă. Femeia a explicat că a plecat pentru o oră, iar când s-a întors, a depistat că sculele electrice lipsesc.

Cu privire la acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt.


tv8.md


Moldova

Doi tineri vindeau droguri prin Telegram, iar un bărbat a amenajat un „loc de consum” în apartament: percheziții și rețineri la Bălți și în Chișinău

Doi tineri de 19 și 22 de ani, originari din Strășeni, au fost identificați ca fiind distribuitori de droguri în Bălți și alte localități, folosind inclusiv aplicația Telegram.

Publicat

Aceștia ascundeau pachețelele în zone retrase și transmiteau coordonatele către „operatorul” grupului. La percheziții au fost găsite PVP, masă vegetală, telefoane, cartele SIM, un cântar electronic și cartușe de calibrul 16. Cei doi au fost arestați pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.

Într-un caz separat, un bărbat de 37 de ani din Chișinău este cercetat pentru că și-ar fi transformat apartamentul din sectorul Botanica într-un spațiu pentru consumul de droguri. În locuință au fost găsite dispozitive artizanale, pachețele cu PVP, telefoane și cântare electronice, precum și patru persoane prezente acolo în momentul percheziției. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și ar putea primi până la 4 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal, la Avdarma: Un șofer a murit, după ce a intrat cu mașina într-un gard din beton.

Accident mortal în raionul Comrat. Un bărbat de 51 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un gard din beton, la ieșirea din localitatea Avdarma.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 20 noiembrie, aproape de miezul nopții, când poliția din Comrat a fost alertată printr-un apel telefonic că pe traseu ar fi avut loc un accident grav, cu posibile victime.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul, deplasându-se din Avdarma spre vest, nu ar fi ținut cont de condițiile de drum. Mașina a derapat, a ieșit pe acostament, s-a răsturnat într-un șanț și s-a oprit într-un gard de beton, impactul fiind extrem de puternic.

Șoferul a fost găsit în stare critică, având multiple traumatisme. Medicii de pe ambulanță au încercat să-i salveze viața, însă acesta a murit în drum spre Spitalul Raional Comrat.


Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.

Datele statistice arată că, dacă în primele trei luni ale anului curent în accidente rutiere au fost rănite 442 de persoane, în trimestrul al doilea – aproape 670, iar în perioada iulie-septembrie a fost și mai grav – peste 840 de persoane traumatizate, aproape dublu față de începutul anului. Totodată, în aceeași perioadă 134 de persoane și-au pierdut viața în accidente teribile produse pe traseele din țară.


Citește mai departe

Moldova

Reținut cu droguri de peste 100.000 de lei: Percheziții la un bărbat de 38 de ani din Chișinău

O nouă zi – un nou reținut pentru droguri în Capitală. Polițiștii de la Buiucani, în colaborare cu procurorii, documentează un bărbat de 38 de ani, după ce în locuința acestuia au fost descoperite mai multe tipuri de substanțe narcotice.

Publicat

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul suspectului. Acolo au găsit 14 tuburi cu ulei de cannabis, pachețele cu marijuana, un tub cu substanță vegetală verde, ciuperci halucinogene și diverse dispozitive pentru consumul de droguri. Valoarea totală a capturii depășește 100.000 de lei.

Toate bunurile ridicate au fost transmise la expertiză, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, riscă până la 15 ani de închisoare.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a provenienței drogurilor. Acțiunea de reținere a avut loc cu suportul BPDS „Fulger”.


Citește mai departe

topul săptămânii