Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandiști cu imaginație. Vezi unde a ascuns un moldovean narcoticele pe care voia să le aducă în țară

Polițiștii de frontieră au dejucat planul ilicit al unui conducător auto privind introducerea în țară a substanțelor interzise. Din cercetările preliminare s-a constatat că cele 520 g de masă vegetală a fost preluată din Ucraina și urma să ajungă în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri, 20 februarie curent pe sensul de intrare în Republica Moldova. La linia de control destinată mijloacelor de mare tonaj, s-a apropiat un camion ce efectua ruta Federația Rusă – România. În timpul verificărilor în compartimentul prevăzut pentru odihna șoferului a fost depistată o sacoșă cu două cutii tetrapac (cu volumul de 1 litru) în interiorul cărora se afla o substanță vegetală fărâmițată de culoare verde închis cu un miros înțepător asemănător cu canabisul.

Audiat, conducătorul auto, locuitor al mun. Chișinău în vârstă de 44 de ani a comunicat că pachetul respectiv l-a preluat de la cunoscut din Ucraina, ultimul solicitându-i ajutorul de a-l transmite unei persoane necunoscute din capitală. Moldoveanul susține că nu a intrat în detalii privind conținutul cutiilor.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Est au preluat probe din masa vegetală fiind trimise pentru efectuarea expertizei. Au fost întocmite materiale procesuale prevăzute de CP a RM, conform cărora se vor stabili toate circumstanțele săvârșirii faptei ilegale și identificarea persoanelor implicate nemijlocit.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii