Rețele de socializare

Sociale

Tineri reținuți la Ceadîr-Lunga. Unul a dat cu piatra în mașina MAI, altul i-a lovit pe polițiști

Doi tineri au fost încătușați și reținuți pentru 72 de ore, după ce ieri-seara au intrat în conflict cu oamenii legii. Unul fiind beat la volan a refuzat să tragă automobilul pe dreapta, iar după ce a fost urmărit și oprit forțat, i-a luat la pumni pe polițiști, iar altul a aruncat cu o piatră în mașina de poliție. Incidentele au avut loc în localitățile Cazaclia și Copciac, din raionul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia.

Noaptea trecută, în jurul orei 20:55, în localitatea Cazaclia, Ceadîr-Lunga, un echipaj de patrulare au observat un automobil de marca VAZ care se deplasa haotic pe drumurile din localitate.

Agenții de patrulare l-au somat pe șofer să tragă pe dreapta, însă acesta i-a ignorat și a apăsat pe accelerator. Polițiștii l-au urmărit și l-au oprit forțat, apoi i-au cerut să-i urmeze la Sectorul de Poliție, însă șoferul în vârstă de 35 de ani, fiind în stare de ebrietate, a început să-i înjure și să-i lovească pe oamenii legii.

La scurt timp, șoferul agresiv a fost imobilizat, iar ulterior reținut pentru 72 de ore.


Al doilea caz a avut loc în localitatea Copciac, Ceadîr-Lunga, în jurul orei 22:30, după ce un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a aruncat cu o piatră într-o mașină a  poliției, care se deplasa pe stradă, și i-a deteriorat geamul de la portiera din spate.

Tânărul la fel a fost imediat reținut de oamenii legii și escortat la sectorul de poliție.

Angajații IP Ceadîr-Lunga cercetează ambele cazuri pentru a stabili toate circumstanțele, iar cei doi tineri riscă să fie cercetați penal.


Este de menționat că, potrivit lui Alexandru Pânzari, șeful Inspectoratului General al Poliției, anul trecut au fost înregistrate 60 de cazuri de ultragiere în privința a 93 de angajați ai Poliției.

deschide.md


Sociale

/FOTO/ Escroci fără scrupule: Au făcut un profil fals și adună bani, sub pretextul de a-l ajuta pe un tânăr din Comrat, care a suferit o traumă la coloana vertebrală.

Au făcut un profil fals și adună bani, sub pretextul de a-l ajuta pe un tânăr bolnav din Comrat, care a suferit o traumă la coloana vertebrală.

Despre schema de escrocherie a anunțat soția tânărului bolnav, pe un portal de știri local.

Din spusele tinerei, soțul ei a suferit o traumă gravă la coloana vertebrală în urma unei sărituri nereușite într-un bazin. Atunci, rudele tânărului au publicat  postări în care cereau ajutorul oamenilor pentru a aduna banii necesari pentru reabilitarea tânărului. Doar că în acest scop, rudele au creat o singură pagină pe o rețea de socializare.

Însă, persoane necunoscute ar fi creat un profil fals, prin care strâng bani, adică pentru tratamentul tânărului.


 

„Noi am creat un site pentru ajutor lui Maxim după operație la sfârșitul lunii iulie, iar pe 14 august au găsit pagina escrocilor. Este o pagină pe Instagram. O femeie ne-a transmis link-ul. Profilul este unul închis, iar fotografia de profil este o poză veche de a mea cu Maxim. Aceștia scriu mesaje din numele meu. Spun că sunt din Cantemir și roagă pe toată lumea care vrea să-i ajute, să-i transmită bani lui Maxim prin Western Union pe numele Alina Chihaeglo „, a povestit soția tânărului.


Tânără îi roagă pe toți cei care vor, într-adevăr să-i dea o mână de ajutor familiei sale să fie atenți și să nu cadă în capcana escrocilor.

Acum, starea tânărului s-a ameliorat, însă, în continuare are nevoie de bani, deoarece terapia de reabilitare este una lungă și costisitoare. La sfârșitul lunii august, acesta va fi transferat în Rusia pentru un curs de reabilitare într-un centru medical.
Toți cei care vor să-l ajute pe tânăr, pot să o facă pe pagina lui reală, @maksimkaranedov. Rechizitele bancare reale sunt afișate în imaginea de mai jos.

echipa.md


 

Citește mai departe

În căutare

/VIDEO/ Orășelul Sângera, ținta hoților! Mai multe case sparte. Locuitorii, în panică.

Orășelul Sângera a ajuns ținta hoților. Proprietarul unei locuințe a postat pe o rețea de socializare imaginile surprinse de pe camerele de supraveghere din propria curte, care au surprins cum mai mulți tineri sar gardul și-i fură lucrurile din ogradă.

S-a întâmplat în noaptea de 20 august, în jurul orei 04.00. Din imagini se vede cum un grup de tineri sar gardul, apoi, caută ceva în mașina proprietarului.

Bărbatul care a ajuns ținta hoților și-a dat seama că din curte îi lipsesc mai multe bunuri abia a doua zi dimineața și a chemat poliția la fața locului. Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati a declarat că la fața locului s-a deplasat grupa operativă a IP Botanica. Oamenii legii au stabilit că hoții ar fi furat din curtea bărbatului de 57 de ani mai multe bunuri în valoare de peste 13.500 de lei. Acum, forțele de ordine fac tot posibilul pentru a da de urmele suspecților.

Internauții scriu în comentarii că acesta nu este nici pe departe unicul astfel de caz, produs în orășelul Sângera. Hoții ar fi pătruns și în alte curți, de unde au furat tot ce le-a picat în cale. Poliția continuă cercetările.

echipa.md


Citește mai departe

Sociale

/VIDEO/ Doi minori au jefuit un alt copil, în stradă. Momentul în care hoții fug cu prada în mână, surprins de camerele de supraveghere.

Doi minori cu vârstele de 13 ani și respectiv 17 ani, originari dintr-o localitate din r. Cahul, au fost reținuți de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectați de comiterea unui jaf.

Astfel, la data 14 august, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Buiucani, a fost alertat de către un minor, comunicând că a fost jefuit în timp ce se afla pe str. Ion Creangă. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. La locul faptei minorul în vârstă de 14 ani, a comunicat polițiștilor că în timp ce se afla pe str. Ion Creangă, în mod deschis a fost deposedat de 250 lei și o boxă audio de către două persoane necunoscute lui, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor întreprinse de ofițerii de investigație, indivizii au fost identificați și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale minorii și-au recunoscut vinovăția cu privire la fapta comisă. Este de menționat că minorii nu sunt la prima abatere, anterior fiind în vizorul forțelor de ordine.

În acest context pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru ,, jaf , care conform legislației în vigoare se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii