În urma impactului, pasagera din dreapta a suferit o fractură de braț.
Poliţia cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
În noaptea de vineri, pe raza satului Târnova – Mihăileni, raionul Donduşeni, un autoturism de marca Mercedes a fost deteriorat grav, după ce şoferul acestuia a intrat cu mașina în copac.
În urma impactului, pasagera din dreapta a suferit o fractură de braț.
Poliţia cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Un accident mortal s-a produs în data de 31 mai, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei!
Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz. Victima traversa strada neregulamentar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.
Menționăm că în zonă este amenajată o trecere subterană pentru pietoni.
Din nefericire, echipa medicală sosită la fața locului nu a putut face nimic pentru a salva viața victimei, fiind nevoită să constate decesul.
Presa scrie că persoana decedată ar fi o femeie în vârstă de 63 de ani.
Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, a fost deschisă o anchetă, iar organele competente vor stabili circumstanțele incidentului.
Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.
Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.
Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.
Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.
Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.
Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Descoperire macabră în Chișinău. Trei cadavre găsite într-un apartament, după un apel anonim
Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz
Viol închipuit, pedeapsă reală: O tânără a ajuns în fața magistraților, după ce a inventat un viol din supărare.
Mita l-a lăsat fără epoleți. Polițistul din Strășeni care ar fi cerut 300 de euro mită de la un șofer, condamnat.
Caz de agresiune la o grădiniță din Anenii Noi. Educatoarea și asistenta, concediate
Medicii luptă pentru viața sa: Care e starea șoferului de BMW, rănit în accidentul din apropierea comunei Ciorescu
Accident spectaculos la Chișinău, surprins pe video: un Mercedes a tamponat un alt vehicul și a doborât un pilon electric
Incendiu pe traseu: Flăcări violente au distrus cabina unui autocamion la Rădeni