Bărbatul în vârstă de 45 de ani era iubitul femeii, iar ieri a venit în ospeție la aceasta, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu ea și cu o amică.

Ulterior, bărbatul ar fi zis că pleacă la magazin după țigări și bomboane, însă nu s-a mai întors. Femeia a pornit după el, dar l-a găsit atârnând între etajul 6 și 5 al blocului, legat cu fularul de gât.

Solicitat telefonic, Dianu Savciuc, șeful Secției Ordine Publică din cadrul IP Centru, a declarat pentru Deschide.MD că pe suprafața cadavrului nu au fost găsite urme de moarte violentă și că bărbatul nu a lăsat niciun bilețel de adio.


„El era venit în ospeție la iubita sa și i-ar fi zis femeii că se duce la magazin după țigări și bomboane pentru cei doi copii ai femeii, însă mai târziu, femeia văzând că acesta nu revine, a pornit din urma lui, dar l-a găsit spânzurat în scara blocului. Medicii legiști nu au găsit pe suprafața cadavrului nicio urmă de moarte violentă, ceea ce ne face să spunem că preliminar este vorba despre un caz de suicid. Toate circumstanțele, dar și ce l-a făcut pe bărbat să-și pună capăt zilelor, urmează să fie stabilite în cadrul anchetei”, a precizat Savciuc.

Potrivit poliției, anterior bărbatul a fost de mai multe ori certat cu legea, fiind cercetat penal pentru pungășii și consum de droguri.