Rețele de socializare

Moldova

Poliţia de Frontieră solicită respectarea regulilor de aflare la frontieră cu scop de agrement

În fiecare an, în cele trei luni de vară, la frontieră se înregistrează nu doar creșterea numărului de traversări a frontierei de stat, dar și a ilegalităţilor ce vizează încălcarea regulilor regimului zonei de frontieră şi anume: intrarea, şederea şi ieşirea persoanelor şi mijloacelor de transport în zona de frontieră.

Publicat

În cele mai multe cazuri printre persoanele documentate sunt minorii, care aleg să-și petreacă timpul liber pe malurile râurilor Prut şi Nistru sau a lacurilor din zona de frontieră, fără a avea permisiunea la frontieră, neînsoţiţi de un reprezentant legal, aflați în locuri interzise, consumând băuturi alcoolice, înotând în apele de frontieră și încălcând orice normă a moralității.

Astfel, pentru depistarea persoanelor care din necunoaștere sau intenționat încalcă prevederile legislaţiei în vigoare la acest capitol, dar și prevenirea cazurilor de înec în apele de frontieră, au fost dispuse un șir de măsuri suplimentare de control și de menţinere a regimului zonei de frontieră.
– Interzicerea scăldatului în apele de frontieră și în bazinele acvatice neautorizate și neamenajate corespunzător;
– Verificarea autorizațiilor de activare a organelor și întreprinderilor care gestionează zonele de recreere aferente bazinelor acvatice destinate odihnei și scăldatului, aflate în zona de frontieră, în conformitate cu Legea nr. 215 privind frontiera de stat a Republicii Moldova;
– Controlul strict asupra aflării persoanelor și minorilor în zona de frontieră în scop de agrement, în corespundere cu legislația în vigoare;
– Participarea conducerii Sectoarelor Poliției de Frontieră la ședințele consiliilor autorităților publice locale, pentru stabilirea și amenajarea locurilor destinate scăldatului, precum și informarea populației locale despre regulile de aflare în zona de frontieră cu scop de agrement (odihnă, scăldat etc);
– Fortificarea relațiilor de cooperare cu reprezentanții subdiviziunile MAI și alte entități abilitate în domeniul vizat;
– Controlul asupra evidenței, întreținerii și utilizării mijloacelor plutitoare aflate în apele de frontieră.

În vederea evitării situaţiilor de criză pe durata perioadei caniculare, Poliția de Frontieră face apel către toţi locuitorii localităților de frontieră şi solicită ca populaţia să manifeste o atitudine conştiincioasă faţă de regulile existente la frontieră, cât şi roagă ca aceştia să se comporte decent, aflându-se la odihnă pe malurile râurilor din zona de responsabilitate. La fel, poliţiştii de frontieră recomandă părinţilor ca în perioada de caniculă să nu permită copiilor mersul la scăldat, fără supravegherea celor maturi.


Reiterăm că activităţile sportive şi de agrement în apele de frontieră şi în apropierea acestora se pot desfăşura cu avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră. Persoanele care vor încălca regimul frontierei sau regimul zonei frontierei de stat sunt pasibile de sancționare contravențională, în conformitate cu art. 332 CC al RM.

border.gov.md


Moldova

Un șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe traseul Bălți-Florești, în raionul Sîngerei. Coliziunea a avut loc în apropierea intersecției spre satul Cubolta.

Publicat

Potrivit poliției din Sîngerei, accidentul s-a produs pe 12 ianuarie, în jurul orei 17:00. Preliminar, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 18 ani ar fi efectuat o manevră de depășire fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune frontală cu un alt automobil, condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma impactului, trei persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la Spitalul municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au indicat că niciunul nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.


Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.



Citește mai departe

Moldova

Doi suspecți, reținuți la Comrat: Ar fi cerut mită de 2000 de euro pentru promovarea examenului auto.

Doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi cerut și primit mită pentru „rezolvarea” examenului auto. Acțiunile au avut loc la Comrat, într-un dosar de trafic de influență instrumentat de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor din municipiul Cahul.

Publicat

Potrivit CNA, la data de 13 ianuarie, ofițerii anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală în urma cărora au stabilit că două persoane ar fi pretins și acceptat suma de 2000 de euro. Banii ar fi fost solicitați pentru a facilita promovarea cu succes a probelor teoretice și practice la examenul auto pentru categoria B, în favoarea unei persoane terțe.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, în automobilele acestora, într-un garaj, dar și percheziții corporale. După audieri, ambele persoane au fost reținute pentru un termen de 72 de ore.

Urmărirea penală continuă, iar CNA urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să identifice eventuale alte persoane implicate.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.

Un șofer de 68 de ani a fost transportat în stare critică la spital, după ce a pierdut controlul volanului și s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Potrivit poliției, accidentul a avut loc pe 9 ianuarie, în localitatea Budești, din municipiul Chișinău. Conform datelor preliminare, șoferul unei mașini de asistență medicală primară, a pierdut controlul mașinii și s-a ciocnit violent cu un alt automobil, condus de un bărbat de 60 de ani. În urma impactului, ambele mașini au fost grav avariate.

Mai mulți martori oculari au tras pe dreapta și au sărit în ajutorul șoferului mașinii de asistență medicală primară, care a suferit multiple traumatisme în urma accidentului. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

topul săptămânii