Rețele de socializare

Moldova

Șase conducători auto, cercetați penal pentru tentativă de corupere a inspectorilor de patrulare

În perioada 22-25 mai curent, ofițerii Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI în comun cu angajații INP, au documentat 6 cazuri de corupere activă exercitată asupra inspectorilor de patrulare.

Publicat

Astfel, cinci incidente au avut loc în raioanele Comrat, Ștefan-Vodă și pe traseul Rezina-Orhei în timpul patrulării echipelor  mobile. Inspectorii de patrulare au stopat unitățile de transport pentru depăşirea limitei de viteză. În timpul documentării contravențiilor, conducătorii auto au propus mijloace financiare sub formă de mită între 100 și 300 de lei pentru a nu le fi întocmite procese-verbale.

Un alt caz a fost înregistrat în raionul Anenii-Noi, unde, un conducător auto a propus  inspectorilor de patrulare, mijloace bănești în sumă de 914 lei, pentru a nu fi documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare avansată de ebrietate.

Toți bănuiții sunt documentați pentru corupere activă (art. 325 CP al RM), iar dacă vor fi găsiți vinovați riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și cu amendă în mărime de la 100 000 la 200 000 de lei.


Dinamica crescătoare a denunțurilor parvenite în adresa SPIA din parte angajaților MAI denotă gradul de responsabilitate și spiritul de integritate care ia amploare în sistemul afacerilor interne. În acest context, Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, îndeamnă cetățenii să se abțină de la diferite acțiuni de corupție, iar în cazul în care cunosc sau sunt forțați să ia parte la acțiuni cu caracter corupțional să apeleze necondiționat la numărul scurt 1520.

MAI.GOV.MD


Moldova

Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră

O fetiță de 12 ani a fost găsită strangulată într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți. Cazul a avut loc pe data de 13 aprilie, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele acestei tragedii.

Publicat

„Pe data de 13 aprilie, poliția din Bălți a fost sesizată despre depistarea unei minore de 12 ani, strangulată, într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți.

La examinarea de către medici, pe corpul neînsuflețit al minorei nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în cadrul unui proces penal.


Totodată, cadavrul minorei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale”, informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Bălți, Ina Banari.


Citește mai departe

Moldova

„De vină este imprudența”. IGSU anunță cea mai probabilă cauză a izbucnirii incendiului la Liceul „Liviu Deleanu”

Incendiul de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” ar fi izbucnit în urma unor lucrări de sudură, efectuate de câțiva muncitori la demisolul instituției.

Publicat

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că cea mai probabilă cauză a incendiului ar fi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudură electrică. Asta întrucât cu puțin timp înainte de izbucnirea flăcărilor, la demisolul instituției au fost efectuate lucrări de reparație a sistemului de ventilație.

Potrivit pompierilor, în urma procesului de sudură electrică se formează particule incandescente la o distanță mare de la punctul de lucru, iar temperatura acestora atinge valori care cu ușurință pot aprinde materialele combustibile.

În același timp, celelalte versiuni precum suprasolicitarea rețelei electrice, sau imprudența în timpul fumatului, au fost excluse de către specialiști.
Totodată, autoritățile publice locale au anunțat că pentru reparația daunelor provocate de incendiu ar fi necesar circa un milion de lei. Este vorba despre schimbarea tavanului cantinei, reparația podului și a pereților, schimbarea teracotei, ușilor și a geamurilor mistuite de flăcări.


Incendiul de la Liceul „Liviu Deleanu” s-a produs în amiaza zilei de 5 aprilie, curent, la demisol. În acel moment, în instituție se aflau aproximativ 1900 de persoane, care au fost evacuate la timp din clădire. La fața locului au intervenit 60 de pompieri cu zece unități de tehnică, iar flăcările au fost localizate și ulterior mistuite după aproximativ două ore. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma incendiului.


Citește mai departe

Moldova

Erau aproape de comă alcoolică: Un căruțaș și o motociclistă, prinși beți criță pe trasee

Aproape de comă alcoolică: Un căruțaș, dar și o motociclistă au fost prinși în stare avansată de ebrietate pe trasee.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în apropiere de satul Olănești, raionul Ștefan Vodă. Oamenii legii care monitorizau circulația rutieră în zonă au oprit un căruțaș pentru un control, iar în timpul discuțiilor, au simțit un miros de alcool insuportabil.

Prin urmare, bărbatul în vârstă de 37 de ani, care locuiește în satul Antonești, nu departe de locul de a fost oprit, a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul aparatului Drager a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat de 1.99 mg/l. Menționăm că concentrația maximă permisă de lege este 0.15 mg/l, prin urmare, căruțașul a întrecut norma de peste 13 ori. Iar din punct de vedere medical, această concentrație este considerată ca stare de comă alcoolică.

Iar în satul Calfa din Anenii Noi, un alt echipaj de patrulare a depistat o localnică în stare de ebrietate, care ghida o motoretă. Femeia de 43 de ani a fost testată alcoolscopic, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1.17 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Motoreta a fost dusă la parcarea specială, iar materialele pe cazul dat vor fi examinate de judecători.


Poliția menționează că în total, în weekend, a înlăturat 41 de șoferi în stare de ebrietate, și, de asemenea, a amendat în total circa 4.000 de conducători auto.

Cei mai mulți au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză, parcarea în locuri interzise și neacordarea priorității pentru pietoni.

De asemenea, unii s-au ales cu amenzi pentru că nu aveau cuplate centurile de siguranță, sau conduceau vehiculele fără a avea revizia tehnică și asigurarea auto obligatorie.


Citește mai departe

topul săptămânii