Rețele de socializare

Moldova

Reţinuţi în momentul estorcării prin şantaj a 20 mii lei (VIDEO)

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, domiciliaţi în oraşul Ocniţa, membrii unui grup criminal, sunt suspectați pentru șantaj. Doi dintre ei au fost reținuți, al treilea suspect urmează să fie localizat şi reţinut.

Publicat

Cei doi bărbați au fost reținuți în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Organizate a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Astfel, s-a stabilit că suspecții prin şantaj şi cu aplicarea violenţei fizice, au extorcat de la un tânăr 20 000 de lei pentru o presupusă datorie.

La începutul lunii aprilie curent, victima cu vârsta de 23 ani, a fost urcat forţat într-un automobil şi transportat la un iaz din satul Naslavcea, unde, fiind ameninţat cu violenţă fizică şi înec, a fost impus să semneze o recipisă de recunoaştere a unei datorii inexistente de 20 000 lei, fiindu-i solicitată transmiterea banilor în termen de 2 săptămâni. De asemenea, victima a fost preîntâmpinată de realizarea ameninţărilor în cazul adresării la organele de drept. Astfel, la 12 aprilie 2018, în momentul primirii mijloacelor băneşti extorcate, doi dintre făptuitori au fost reţinuţi în flagrant delict.

Ce s-a depistat la percheziții


Asupra suspecților au fost depistate și ridicate mijloacele tehnice de comunicare şi mijloacele băneşti în sumă de 10 000 lei, primiţi de la victimă sub controlul procurorilor şi ofiţerilor de poliţie.

La moment, cei doi bărbați sunt reținuți, dacă se vor dovedi vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 13 ani.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției generală urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției.


POLITIA.MD

Moldova

Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.

Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.

Publicat

Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.

Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.


Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.

Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, femeia a decedat pe loc.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

topul săptămânii