Rețele de socializare

Moldova

Profit de circa 28 milioane de lei obținut ilegal din jocurile de noroc on-line

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP al MAI, au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unei societăți comerciale și administratorului acesteia, care, în comun cu alte persoane, au realizat o schemă de practicare ilegală a activității de întreprinzător prin intermediul sistemelor de comunicaţii electronice, spălarea banilor în proporții deosebit de mari și evaziune fiscală, utilizând un sistem de plăți electronice.

Publicat

Procurorii au constatat că în ianuarie 2014, în vederea camuflării acțiunilor ilegale de practicare a jocurilor de noroc (pariuri) prin intermediul sistemelor de comunicaţii electronice, persoana juridică înregistrată într-o zonă off-shore, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială din Republica Moldova.

În calitate de beneficiar al acestui contract, persoana juridică nerezidentă a RM, în perioada ianuarie 2014 – februarie 2017, organizând și desfășurând jocuri de noroc de tip pariuri sportive, practicate în regim on-line pe site-uri create în acest scop, a încasat ilegal mijloace bănești de la cetățenii RM, prin intermediul conturilor deschise în sistemul de plăți electronice, deși aceste activități constituie monopol de stat.

În rezultat, făptuitorii, au obținut un profit în sumă totală de circa 28 milioane de lei. Originea ilicită a veniturilor obținute în lei moldovenești era deghizată prin convertirea în euro și dolari SUA, ulterior transferați în instituțiile bancare din Germania și Liechtenstein.


Totodată, în cadrul urmăririi penale, în vederea asigurării recuperării prejudiciului și confiscării bunurilor obținute prin infracțiune, de către procurorii PCCOCS au fost puse sub sechestru mijloace financiare în sumă de circa

8 milioane de lei, bunuri imobile și mobile care aparțin învinuiților, inclusiv 4 autoturisme de lux și cote părți din apartamente și loturi de teren.

Dacă vinovăția inculpaților va fi demonstrată în procesul de judecată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea până la 10 ani și amendă până la
16 000 unități convenționale, iar persoana juridică riscă lichidarea.


PROCURATURA.MD

Moldova

Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.

Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.

Publicat

Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.

Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.

Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.


În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.

La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.


Citește mai departe

Moldova

Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.

Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.

Publicat

Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.

Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.

Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.


Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.

Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.


Citește mai departe

Moldova

Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.

Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.

Publicat

Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.

Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.

Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.


În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.


Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.



Citește mai departe

topul săptămânii