Rețele de socializare

Moldova

”Vânători” documentați pentru încălcarea regimului de frontieră și vânat ilegal

Trei cetățeni moldoveni sunt cercetați de polițiștii de frontieră pentru aflarea în zona de frontieră fără permisiune și deținerea ilegală de arme de vânătoare. Incidentul s-a înregistrat în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Brânza al Direcției Regionale Sud.

Publicat

Patrula Poliției de Frontieră efectuând supravegherea graniței conform atribuților, în apropierea satului Vadul lui Isac, raionul Cahul, a observat urme, pe stratul de zăpadă, care duceau dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. Operativ s-au întreprins măsurile necesare, prin sporirea atenției și observației în regiune. La scurt timp au fost văzute trei persoane de gen masculin care se deplasau printre rândurile de viță de vie.

La vederea echipei de patrulare, bărbații au încercat să scape fugind spre localitatea din apropiere, în direcții diferite. S-a reușit reținerea imediată a unui cetățean moldovean, acesta s-a dovedit a fi locuitor al satului Vadul lui Isac, în vârstă de 42 ani. Persoana dată avea asupra sa o armă de vânătoare de calibru 16 mm și două cartușe de același calibru, pentru care nu a putut prezenta niciun document. În declarații bărbatul a recunoscut că se afla la vânătoare, deși fără a deține actele și autorizația necesare. Pentru încălcarea regimului de frontieră, acesta s-a ales cu o amendă în mărime de 12 u.c.

În urma verificărilor adiționale a fost stabilită identitatea celor două persoane care au reuşit să fugă de la fața locului. În prezent, polițiștii de frontieră investighează cazul sub toate aspectele legale, în vederea stabilirii circumstanţelor și atragerii la răspundere.


BORDER.GOV.MD


Moldova

După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.

Cei doi indivizi care în luna martie currant ar fi dat buzna într-o gospodărie din Durlești, l-ar fi bătut pe proprietar și l-ar fi deposedat de o parte din pensie, au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Publicat

În baza probelor prezentate de procurorul de caz, instanța a stabilit pedeapsa cu închisoarea pentru ambii inculpați – unul din ei a fost condamnat la 9 ani de detenție, iar celălalt la 8 ani și 6 luni de închisoare, ambii urmând să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis.

Totul s-a întâmplat în seara de 11 martie, când bărbații au pătruns ilegal în locuința unui pensionar și l-au agresat cu cruzime. Potrivit procurorilor, atacatorii l-au lovit pe bătrân în zona feței, apoi l-au amenințat cu moartea, punându-i un cuțit la gât. Totul pentru doar 900 de lei – bani pe care i-au găsit ascunși sub o față de masă, care erau o parte din pensia victimei. Cei doi au fugit imediat după comiterea faptei, însă au fost prinși de oamenii legii și trimiși în fața instanței.

Cei doi au pledat nevinovați pe parcursul procesului și, potrivit legii, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.


Citește mai departe

Moldova

Curier de droguri, prins în flagrant: Un tânăr este suspectat că ar fi plasat marijuana în ascunzișuri.

Un tânăr de 23 de ani din raionul Fălești a ajuns în vizorul poliției, fiind reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. Tânărul este cercetat penal pentru punerea în circulație a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională care se ocupa cu vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor online. Drogurile, de tip marijuana, erau livrate în cantități mari, iar tânărul ar fi avut rolul de curier – le porționa și le ascundea în diferite locuri din Bălți, de unde erau preluate ulterior de consumatori.

Ofițerii de investigație au reușit să scoată din circuit o cantitate semnificativă de droguri, care pe piața neagră ar fi valorat peste 50.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica și alte persoane implicate în activitatea ilegală.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea infracțională, dată peste cap: O grupare s-ar fi specializat pe vânzarea documentelor false.

Ar fi vândut ilegal cărți de identitate și permise de conducere false, iar acum vor fi nevoiți să răspundă în fața legii. Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii și este suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional specializat care punea la dispoziție acte false. Documentele se ofereau contra unor sume ce variau de la 150 până la 350 de euro.

Publicat

Una dintre ultimele tranzacții a fost surprinsă chiar în municipiul Bălți, unde un membru al rețelei a vândut unui cumpărător un permis de conducere moldovenesc cu semne evidente de falsificare, pentru suma de 350 de euro. Operațiunea a fost monitorizată de SPIA, iar bănuitul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Investigațiile au continuat, iar în urma perchezițiilor efectuate în Bălți și Chișinău, au fost ridicate șapte cărți de identitate românești falsificate, dar și un permis de conducere moldovenesc contrafăcut.

Cei implicați și-au recunoscut parțial vina, iar ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte doar căile legale pentru obținerea documentelor de identitate și a permiselor auto. Investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii