În căutare
Căutat de Poliţişti. Dacă îl recunoşti apelează numerele de telefon indicate!
Ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului de Poliţie a sectorului Buiucani, sunt în căutarea individului ce apare în imagini.
Acesta urmează a fi tras la răspundere penală, pentru faptul că ar fi sustras un portmoneu. Cazul a avut loc la începutul lunii februarie, când individul deplasându-se cu troleibuzul de pe ruta nr.22, pe strada Ion Creangă, a sustras portmoneul din geanta unui bărbat în vârstă de 68 ani în care se aflau acte de identitate și carduri bancare. Ulterior de pe cardurile bancare a extras suma de 5190 lei
Asfel a fost iniţiată urmărirea penală sub aspectul infracţiunii de pungășie, în cadrul căreia sunt demarate acţiuni speciale de identificare şi reţinere a suspectului. Totodată persoanele care l-au recunoscut sunt rugate să informeze Poliţia la numărul de telefon: 079 192 564 sau 902.
Conform legislației penale în vigoare bărbatul riscă pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani. În acest context, Poliţia capitalei recomandă cetăţenilor să-şi asigure bunurile personale şi să informeze imediat serviciul 902, atunci când a fost comisă o infracţiune sau contravenţie.
În căutare
UPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
UPDATE: Cu regret, corpul neînsuflețit al copilului a fost depistat la aproximativ 3 km de la locul unde a intrat în apă să se scalde. Informația a fost oferită de către Inspectoratul General al Poliției.
Știrea inițială: Mobilizarea de la Ungheni continuă, după ce un băiat de doar 9 ani a dispărut în apele râului Prut. Polițiștii, salvatorii și celelalte structuri implicate în intervenție îl caută în continuare, iar întreaga operațiune este coordonată prin celula de criză activată la Inspectoratul de Poliție Ungheni.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să urmărească doar informațiile transmise din surse oficiale și să nu distribuie zvonuri sau informații neverificate apărute în spațiul public.
Potrivit datelor preliminare,în data de 21 iulie, copilul a plecat de acasă cu trotineta și a mers la râul Prut împreună cu alți copii.
Aceștia au intrat în apă pentru a se scălda, însă, la un moment dat, băiatul ar fi fost prins de curenții puternici și a dispărut.
Pe mal au fost găsite trotineta și bunurile sale personale, iar echipele de intervenție continuă căutările în speranța că minorul va fi găsit.
În căutare
Hoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
A ieșit la furat ziua în amiaza mare. Un individ este căutat după ce a furat un telefon mobil dintr-o florărie de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani al Capitalei.
Incidentul s-a produs pe 19 iulie, iar întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale de reprezentanții florăriei. În înregistrare se vede cum bărbatul intră în magazin, privește în jur pentru a se asigura că nu este observat de nimeni, apoi ia telefonul care se afla la încărcat pe tejghea și părăsește în grabă localul.
Contactați de redacția noastră, reprezentanții Poliției Capitalei au confirmat că un astfel de caz a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, însă până în prezent suspectul nu a fost identificat. Prin urmare, oamenii îi îndeamnă pe cei care îl recunosc pe individ să anunțe autoritățile la numărul scurt 112 sau la cel mai apropiat inspectorat de poliție.
Confidențialitatea surselor de informare este garantată.
În căutare
ALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
Mobilizare de amploare la Ungheni, unde un copil de doar 9 ani este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut.
Potrivit informațiilor preliminare, băiatul a plecat de acasă cu trotineta și nu a mai revenit. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta mersese la Prut împreună cu alți copii. Minorii au intrat în apă pentru a se scălda, iar la un moment dat băiatul ar fi fost luat de curenții puternici și a dispărut.
La fața locului au fost găsite bunurile personale ale copilului, lăsate pe mal înainte să intre în apă.
Poliția și subdiviziunile specializate continuă operațiunea de căutare.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova6 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova3 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie pe drum: O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric, la Ungheni.
-
Moldova4 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
