Rețele de socializare

Moldova

Pescuit ilegal pe râul Nistru

În cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite în zona de frontieră, au fost prinși, în flagrant, doi bărbați care pescuiau fără a avea autorizația de rigoare. De la aceștia au fost ridicate 105 metri de plasă și 9 kg de pește.

Publicat

La data de 11 martie, în jurul orei 18.45, inspectorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Tudora-1 de comun cu reprezentanții Serviciului Piscicol au depistat două persoane în timp ce aruncau plase în râul Nistru, cu scop de a prinde pește. După somarea acestora, bărbații au revenit la mal pentru verificări. În urma discuțiilor s-a stabilit că sunt cetățeni moldoveni, 25 și 26 de ani, ambii locuitori ai sat. Palanca.

La fel, aceştia se aflau în zonă fără documente de identitate și avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră, cât și nu deţineau autorizaţia necesară ce le-ar fi permis practicarea pescuitului. Mai mult, persoanele pescuiau cu ajutorul a trei plase, a câte 35 metri fiecare, şi reuşiseră să prindă 9 kg de peşte, specia crap.

Pentru încălcarea regimului de frontieră, ”pescarii” s-au ales cu amenzi în mărime de 12 u.c. fiecare. Ulterior, persoanele, peştele şi plasele au fost preluate de către Serviciului Piscicol, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.


BORDER.GOV.MD


Moldova

Și-a văzut moartea cu ochii: Un bărbat a căzut într-o fântână, la Căușeni. A fost extras de salvatori.

Momente de panică în localitatea Constantinovca, raionul Căușeni. Un localnic de 38 de ani a fost la un pas de tragedie, după ce a căzut într-o fântână adâncă. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 20 august, în apropierea unei gospodării din sat.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 19:53, iar la fața locului a ajuns în scurt timp o echipă de pompieri și salvatori din cadrul IGSU. Când au coborât, aceștia au constatat că victima se afla la o adâncime de aproximativ opt metri.

Bărbatul a fost extras în siguranță la suprafață cu ajutorul echipamentului specializat. Ulterior, el a fost predat medicilor de pe ambulanță și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.


Potrivit datelor statistice, de la începutul anului curent, salvatorii au intervenit în opt cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

Moldova

Accident la intrarea în Cricova: Un motociclist a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un motociclist a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident rutier la intrarea în orașul Cricova, municipiul Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 20 august, în jurul orei 21:40. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil, în vârstă de 44 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 43 de ani. Impactul s-a produs în circumstanțe care urmează să fie stabilite de oamenii legii.

La fața locului au intervenit polițiștii și echipajul medical de urgență. Motociclistului i-au fost acordate îngrijiri de specialitate pe loc. Șoferul automobilului nu a avut nevoie de asistență medicală.

Oamenii legii au inițiat cercetările pentru a stabili cum s-a produs coliziunea și cine se face vinovat de producerea acesteia.


Citește mai departe

Moldova

Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni

Accidentul tragic produs la Strășeni pe 17 august, în care a decedat tânăra violonistă, a fost surprins chiar din interiorul microbuzului implicat.

Publicat

Imaginile publicate de fratele victimei arată clipele dinaintea impactului, care a curmat viața Marinei Bulancea, scrie Unimedia.INFO.

Fratele victimei, Andrei Bulancea, a declarat, cu lacrimi în ochi, că sora sa nu ar fi putut anticipa ceea ce urma să se întâmple: „Marina nici pe o secundă nu avea cum să-l vadă.”


Amintim că tragicul accident a avut loc pe 17 august, pe traseul Chișinău–Ungheni, în apropierea orașului Strășeni. Potrivit poliției, incidentul s-a produs în timp ce șoferița efectua o manevră de întoarcere într-un loc interzis.

Impactul a fost violent: automobilul a fost distrus, iar microbuzul a derapat și a ajuns într-un câmp la marginea drumului. Tânăra a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața. De asemenea, un pasager de 18 ani din celălalt vehicul a suferit traumatisme și a fost internat în spital.
Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând că nu consumase alcool. Acesta a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.


Șoferița decedată era angajată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subordonată Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta a fost mireasă în luna iulie, potrivit informațiilor din spațiul public. Tânăra de 24 de ani era subofițer în Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Din 2023, unde activa ca violonistă. În data de 20 august, aceasta a fost petrecută pe ultimul drum în localitatea de baștină Dănuțeni din raionul Ungheni.

Citește mai departe

topul săptămânii