Rețele de socializare

Moldova

Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi complicele acestuia, reţinuţi într-un dosar de corupţie

Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi un complice de-al său au fost reţinuţi de către CNA şi procurori într-un dosar de corupţie.

Publicat

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi deposedat abuziv administraţia publică locală de patru terenuri pentru construcţie, prejudiciind primăria cu aproximativ 1 000 000 de lei.

Potrivit materialelor cauzei, secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi, care aparţineau Primăriei şi care urmau a fi repartizate unor localnici. Urmărind scopul înstrăinării acestora, secretarul, împreună cu alţi complici, ar fi căutat persoane din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, incluşi în lista pentru obţinerea loturilor pentru construcţie. După ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, iar ulterior acesta le-ar fi vândut unor terţi. Suma cadastrală a bunurilor menţionate este de peste 700 000 de lei.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul articolului 327 Cod penal – abuzul de serviciu -infracţiune care se pedepseşte cu  amendă în mărime de până la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


Ieri, ofiţerii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile secretarului Consiliului, inginerului pentru reglementarea regimului funciar al primăriei Bubuieci, dar şi la alte persoane vizate în dosar. Tot ieri, procurorii l-au audiat şi pe primarul comunei Bubuieci.  În prezent, secretarul Consiliului şi complicele acestuia se află în custodia CNA, fiind reţinuţi pentru 72 de ore.

Cazul este în curs de cercetare, urmărirea penală fiind  supravegheată de procurorii anticorupţie.

CNA.MD


Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

Moldova

Accident violent, în raionul Căușeni: Șoferul unei mașini a ajuns la spital după ce a fost lovit de semănătoarea unui tractor

Accident violent, în raionul Căușeni. Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce vehiculul pe care-l conducea a fost lovit de un tractor.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 07 mai, în jurul orei 21.00,  în apropierea satului Taraclia. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 62 de ani ce conducea un tractor cu semănătoare ar fi accidentat lateral un autoturism condus de un tânăr de 22 ani, ce se deplasa din sensul opus.

În urma impactului, mașina tânărului a derapat de pe traseu, ajungând într-un șanț, iar șoferul s-a ales cu mai multe traumatisme. El a fost dus la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre ei nu consumase alcool.  Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști.


Citește mai departe

Moldova

Furau „din gura” pacienților: Trei angajate de la un Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, prinse cu produsele alimentare în geantă

Prinse cu mâncarea pacienților în geantă. Trei angajate de la Centrul de plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități din Bădiceni, Soroca, au fost prinse în timp ce furau mâncarea destinată beneficiarilor.

Publicat

Totul a ieșit la iveală în urma unui control inopinat, pus la cale de către directorul instituției, scrie presa locală.

Astfel, directorul a găsit în gențile angajatelor de la bucătărie, mai multe produse alimentare, crupe, carne, dulciuri și conserve.

Bunurile au fost restituite, iar pe acest caz administrația instituției a pornit o anchetă de serviciu.


De menționat că două dintre angajatele cu pricina lucrează de ani buni în cadrul instituției, iar cealaltă a fost recent angajată.


Citește mai departe

topul săptămânii