Rețele de socializare

Moldova

Dublu trafic de influență pentru obținerea permisului de conducere la nord

Doi bărbați din raionul Rîșcani au ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce au fost denunțați în mod repetat la DGT Nord a CNA.

Publicat

Aceștia sunt vizați în două dosare penale pornite pe trafic de influență exprimat prin extorcare de mijloace bănești ce nu li se cuvin pentru eliberarea permiselor de conducere.

Potrivit celor doi denunțători, suspecții ar fi pretins și primit de la ei câte 500 de euro, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din orașul Edineț, în vederea susținerii cu succes a examenelor și eliberării permisului de conducere de categoria „B”.

Urmare a acumulării materialului probator, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore de către ofițerii și procurorii anticorupție. Cele două cauze penale, conexate ulterior într-una singură, au fost pornite în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă până la 6 ani de închisoare.


În prezent, sub conducerea Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupție, se întreprind acțiuni de documentare a activității infracționale a bănuiților.

CNA.MD


Moldova

Crimă șocantă, la Soroca. Un bărbat și-ar fi omorât soția și soacra, după care s-a strangulat.

Crimă șocantă în raionul Soroca. Un bărbat și-ar fi omorât cu deosebită cruzime soția și soacra, după care s-a strangulat. Tragedia s-a produs pe 25 martie în satul Slobozia-Vărăncău. În jurul orei 11:00 poliția a fost alertată despre depistarea a două cadavre într-o locuință. Victimele – o femeie de 75 de ani și fiica acesteia, de 55 de ani – prezentau multiple plăgi și semne evidente de moarte violentă.

Publicat

Imediat, polițiştii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit cǎ suspect în comiterea crimei este soțul femeii de 55 de ani, care a fugit de la locul faptei.
Au fost demarate acțiuni de localizare şi reținere a acestuia, la scurt timp fiind depistat decedat, în extravilanul unei localități din Camenca. Acesta și-a pus capăt zilelor prin strangulare.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui caz.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Business” cu iz de tutun. În garajul unui bărbat au fost găsite 525.000 de țigarete, fără acte.

S-a trezit cu oamenii legii la ușă. Un bărbat este suspectat de crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. Conform forțelor de ordine, cauza penală a fost pornită încă în anul 2023.

Publicat

Oamenii legii au stabilit că un bărbat de 60 de ani, păstrează la domiciliul sǎu din capitală produse de tutungerie introduse prin contrabandă pe teritoriul țării. Acestea erau destinate atât pentru piața internă de consum, cât și pentru cea neagră din alte țări.
Recent, ofițerii de investigații de comun cu procurorii au descins cu percheziții în garajul suspectului, unde au depistat și ridicat mai multe cutii cu țigări fără filtru, cu și fără timbru de acciz pentru care individul nu avea nici un act. În total au fost ridicate 525.000 de țigarete, în sumă totală de circa 500.000 de lei. În speță, acțiunile procesual-penale continuă, iar persoana bănuitǎ este cercetată în libertate, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii. Captura de țigări este indisponibilizată și constituie corp delict.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șoferul de rută care a intrat pe constrasens, la Peresecina- sancționat.

Șoferul microbuzului cu pasageri care a intrat brusc pe contrasens și a fost la un pas de a lovit parapetul a fost identificat și sancționat de către polițiști. Totodată, acesta riscă să fie privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul a avut loc pe 22 martie, în localitatea Peresecina, raionul Orhei.
La volanul microbuzului se afla un bărbat de 59 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.
Pe lânga amenda aplicată șoferului, polițiștii au expediat materialele instanței de judecată, cu propunerea de privare a dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an.


Citește mai departe

topul săptămânii