Moldova
Doi moldoveni, cercetați penal pentru contrabandă cu mărfuri
Inspectorii Echipelor Mobile, în comun cu ofițerii de investigații speciale ai Serviciului Vamal au anihilat o schemă de contrabandă cu mărfuri de larg consum, care erau procurate de la piața ”KM 7” din or. Odessa, Ucraina și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu ocolirea posturilor vamale interne de control.

Pe acest caz sunt cercetați penal doi conaționali, domiciliați în regiunea transnistreană, în privința cărora a fost emis mandat de arest preventiv pe un termen de 15 zile.
Aceștia au fost reținuți de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal în apropierea localității Fîrlădeni, r-nul Căușeni, iar în microbuzul în care se aflau, vameșii au depistat în total 1 218 articole vestimentare, în asortiment, fără acte de proveniență. Conform estimărilor, valoarea lotului reținut se cifrează la 328 000 lei.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale a grupării deconspirate și identificării tuturor membrilor acesteia, precum și a eventualilor complici. Persoanele implicate riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 3 la 10 ani, conform prevederilor art. 248 alin. (5) lit. b,d) CP al RM.
Conducerea urmăririi penale pe acest caz este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Moldova
A băut cât pentru șapte și a pornit la drum: șofer prins în Budești cu o alcoolemie uriașă de 1,06 mg/l
Un bărbat de 46 de ani, cetățean străin, a fost prins de poliție conducând un Audi cu o concentrație de 1,06 mg/l alcool în aerul expirat – de șapte ori peste limita legală admisă, care este de doar 0,15 mg/l.

Totul s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o oră, pe traseul din comuna Budești, unde angajații Secției Escortă și Misiuni Speciale din cadrul INSP au tras pe dreapta autoturismul condus de bărbat. Testarea alcoolscopică a confirmat bănuielile agenților: șoferul era într-o stare avansată de ebrietate.
Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar conducătorul auto s-a ales cu dosar penal. Potrivit legii, el riscă o amendă de până la 125 000 de lei sau între 1 și 3 ani de închisoare, cu anularea permisului de conducere.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic: alcoolul și volanul nu fac casă bună. Un moment de inconștiență poate duce la tragedii ireversibile.
Moldova
Vrăji și ritualuri periculoase în numele dragostei: Un bărbat, lăsat fără aproape 300.000 de lei de o familie de escroci
O femeie de 42 de ani, împreună cu soțul său de 41 de ani și fiul acesteia de 18 ani, sunt cercetați penal pentru escrocherie, după ce ar fi deposedat un bărbat din raionul Sîngerei de 293.000 de lei.

Cazul este investigat de ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, cu suportul mascaților BPDS „Fulger”. Potrivit anchetei, suspecții ar fi obținut banii prin abuz de încredere, promițând victimei că, prin ritualuri și vrăji, îl vor ajuta să recâștige dragostea unei femei.
Pentru a spori credibilitatea în fața bărbatului, femeia ar fi recurs la practici oculte bizare și periculoase, folosind inclusiv reptile și păsări în ritualuri.
Ancheta a mai scos la iveală că femeia era condamnată anterior la 7 ani de închisoare pentru infracțiuni similare și se afla în căutare națională, ascunzându-se într-un apartament din Chișinău.
Cei trei au fost reținuți, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, pe numele lor au fost emise mandate de arest. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 5 ani de închisoare.
Moldova
Motociclete de colecție legalizate cu acte false – Angajați ai ASP, vizați într-un dosar de fals și corupție
Agenția Servicii Publice, în vizorul anchetatorilor! Mai mulți angajați, printre care și un șef din cadrul instituției, sunt suspectați că ar fi legalizat fraudulos motociclete și automobile de colecție, folosind documente false.

Potrivit procurorilor, funcționarii ar fi emis acte confirmative cu date false privind proprietatea și caracteristicile tehnice ale unor vehicule de epocă, multe dintre ele cu valoare ridicată pe piața internațională. Actele ar fi permis modificarea istoricului mașinilor și motocicletelor, legalizând astfel introducerea lor în circuitul legal, deși proveniența și foștii proprietari figurau fictiv în documente.
La perchezițiile făcute în data de 20 mai, la domiciliile, automobilele și birourile angajaților vizați, anchetatorii au găsit probe relevante pentru dosar. Surpriza a venit însă dintr-un subsol – unde au fost descoperite 6 motociclete vechi, restaurate cu grijă, toate vizate în cadrul anchetei. Cazul este încadrat la falsificarea și utilizarea de documente oficiale, iar prejudiciul adus circuitului legal de înmatriculare este în curs de evaluare.
Anchetatorii spun că beneficiarii finali ai vehiculelor erau atât din țară, cât și din străinătate, unde aceste mijloace de transport pot fi vândute la prețuri de colecție. În prezent, suspecții sunt cercetați în stare de libertate. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a numărului exact de vehicule introduse ilegal în sistem.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident mortal, în Chișinău: O femeie a fost tamponată în plin de o mașină, pe Viaduct
-
Moldova5 zile în urmă
Conflict finalizat la spital: un bărbat și-a stropit iubita cu acid, iar ea l-a împins, făcându-l să cadă pe scări
-
Moldova5 zile în urmă
Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedii în lanț, la Florești: Un tată ar fi murit de mâna propriei fiice, iar un alt bărbat s-ar fi strangulat.
-
Moldova22 de ore în urmă
Crima de la Ciocana: Principalul suspect, prins după o lună alături de soție și fiul de 19 ani
-
În căutare5 zile în urmă
Dispariție cu semne de întrebare la Ocnița: O fată de 14 ani, căutată deja de 4 zile de rude și poliție
-
Moldova2 zile în urmă
Neatenție soldată cu dezastru: Un mort, doi răniți și un șofer reținut, în urma unui grav accident, la Căușeni.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Doi moldoveni, judecați în Germania: Aceștia ar fi aruncat în aer 10 bancomate din care au furat 250 de mii de euro.