Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Detalii de la accidentul de la Sîngerei. Una din cele trei persoane rănite se zbate între viață și moarte

O nouă coliziune de coșmar s-a produs pe R-6. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a tamponat cu un microbuz marfar.

Publicat

Accidentul s-a produs în după-amiaza de 26 mai, în apropierea localității Bilicenii Noi, raionul Sîngerei. În imaginile de la fața locului se poate observa că ambele vehicule sunt făcute țăndări, iar la fața locului lucrează pompierii, polițiștii și medicii cu ambulanța.

Potrivit poliției, automobilul era condus de un tânăr de 25 de ani, care avea și doi pasageri la bord, iar la volanul microbuzului marfar se afla un tânăr de 23 de ani. Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii ar fi ieșit pe contrasens.

În urma impactului, toți trei tineri aflați în automobile au fost duși la spital. Unul dintre pacienți a fost transportat la spitalul din Sîngerei, alte două la Bălți. Potrivit medicilor, una dintre victime se zbate între viață și moarte, fiind internată la terapie intensivă. Șoferul microbuzului a scăpat nevătămat. Pe caz a fost pornită o anchetă penală.


echipa.md


Moldova

Tragedie în raionul Șoldănești. Un bărbat a murit în timpul unui eveniment sportiv în centrul satului

O sărbătoare a satului s-a transformat într-o adevărată tragedie. Un bărbat de 44 de ani a decedat în timpul unei competiții sportive în localitate.

Publicat

Totul a avut loc în data de 4 iunie, pe teritoriul Gimnaziului din satul Găuzeni, raionul Șoldănești.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Șoldănești, Elena Băetrău, bărbatul participa, împreună cu alți consăteni la un eveniment sportiv organizat în sat, și anume la proba de tras sfoara. La un moment dat, bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău, căzând la pământ.

Oamenii din preajmă au chemat imediat ambulanța, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața săteanului. Acesta a decedat subit.


Corpul neînsuflețit al victimei urmează a fi supus expertizei medico legale, în scopul stabilirii cauzei exacte a decesului.

Pe cazul dat a fost pornită o anchetă penală.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Polițist de la Bălți, luat la pumni de un individ băut care speria copiii pe un teren de joacă

Un individ a dat cu pumnul în mașina poliției, dar și într-un polițist, care îl escorta la inspectorat.

Publicat

Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:10, pe un teren de joacă pentru copii pe strada Bulgară 134, din municipiul Bălți, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, este vorba despre un tip în vârstă de 36 de ani care în timp ce se afla pe un teren de joacă avea un comportament neadecvat, agresiv, și îi speria pe copiii care se jucau în proximitate.

Una dintre mamele care se aflau pe terenul de joacă a solicitat intervenția poliției, iar la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul IP Bălți, din componența căruia făceau parte un agent superior de 22 de ani și un agent principal de 27 de ani.


Pentru că individul continua să manifeste un comportament agresiv, chiar și față de oamenii legii, cei doi polițiști au solicitat intervenția colegilor pentru a-l calma pe individ.

Astfel, la fața locului a mai intervenit un echipaj de poliție, din componența căruia făceau parte doi agenți superiori de 25 de ani și respectiv 23 de ani.

Individul de 37 de ani a început a lovi cu pumnii în Duster-ul poliției, după care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față unuia dintre oamenii legii, în timp ce acesta încerca să-l urce în mașină pentru a-l escorta la IP Bălți.


Individul a fost încătușat de către ceilalți polițiști, care au fost impuși de circumstanțe să folosească gazul lacrimogen. După care individul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concetrație de 1,43 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Individul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal în baza articolului 349 din Codul Penal „Ameninţarea sau violenţa săvîrşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească”.

Acesta riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.


Amintim că în ultimele 3 zile sunt înregistrate deja trei cazuri în care oamenii legii sunt agresați de către indivizi băuți, în timp ce își îndeplinesc atribuțiile de serviciu.

Un caz a fost înregistrat la data de 2 Iunie, în localitatea Costești, Ialoveni, după ce un pasager băut a sărit la bătaie cu pumnii și picioarele la un echipaj de poliției, după ce Mercedesul condus de soția acestuia a fost tras pe dreapta.


Un pasager băut a sărit la bătaie la polițiști, după ce au tras-o pe soția acestuia pe dreapta, la Ialoveni

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat la data de 4 Iunie, în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, după ce doi polițiști au fost luați la pumni de doi tineri băuți, iar unul dintre polițiști a rămas fără o ureche.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini! Este căutat de poliția din Bălți

Poliția solicită ajutorul cetățenilor , dacă recunoașteți persoana din imagine apelează la numerele de telefon!

Publicat

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii din mun. Bălți, pentru comiterea unei infracțiuni.

Cazul a avut loc la 30 mai, aproximativ la ora 7:35, în regiunea autogării din mun. Bălți, de unde a fost sustras un telefon mobil fapt ce a cauzat părții vătămate un prejudiciu considerabil.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 060262427 sau 068976000.


Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii