Moldova
Condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor
Prin sentința Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, din 23 decembrie 2022, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor asupra a două persoane, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, la data de 15 august 2022, aproximativ la ora 18:50, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, într-o gospodărie din raionul Glodeni, în urma unui conflict cu un cuplu ( un bărbat și concubina acestuia), conştientizând caracterul periculos al acţiunilor sale, a luat de pe masa din ogradă un cuţit de bucătărie și i-a aplicat bărbatului câteva lovituri, inclusiv în regiunea gâtului şi cutiei toracice, apoi, tot cu acest cuţit, i-a aplicat 6 lovituri concubinei acestuia, inclusiv în regiunea feței şi gâtului.
Din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu a omorât victimele, or femeia s-a apărat, apucând lama cuţitului cu mâna dreaptă, iar proprietara casei a început a striga în ajutor, astfel că făptuitorul, fiind speriat, a fugit de la faţa locului.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei de care a fost acuzat, prin urmare, cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 ore în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Diaspora3 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova2 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova3 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
