Moldova
Un tânăr a ucis o bătrână, iar cadavrul l-a ascuns într-o movilă cu bălegar, la Telenești
Un tânăr a fost reținut în această după-amiază fiind suspectat că a ucis cu sânge rece o femeie. Crima a avut loc în weekend, în localitatea Tîrșiței din raionul Telenești.
Potrivit datelor preliminare, ar fi un tânăr de 20 de ani care a fost încătușat de oamenii legii fiind suspectat că a ucis o femeie în vârstă de 76 de ani, scrie Deschide.MD.
Cadavrul victimei a fost găsit ieri în adiacentul curții sale într-o grămadă de bălegar.
Medicii-legiști au stabilit că pe suprafața cadavrulu i sunt prezente mai multe smene de moarte violentă, printre care o plagă penetrantă a mandibulei,în regiunea maxilarului inferior.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, iar tânărul, dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă să se aleagă cu ani grei de pușcărie.
Moldova
Și-a bătut gazda până la moarte. Inculpatul, trimis pe banca acuzaților
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, învinuit de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a cauzat decesul victimei.
Conform învinuirii înaintate de către procurorii de la Chișinău, în septembrie 2025, inculpatul, aflându-se la domiciliul părții vătămate, care o găzduise temporar, după consum de alcool, a inițiat un conflict cu gazda.
Inculpatul i-a aplicat părții vătămate multiple lovituri cu mâinile, picioarele și obiecte contondente dure pe diferite regiuni ale corpului, în rezultatul cărora victima a suferit leziuni, care au dus ulterior la deces.
Învinuitul și-a recunoscut parțial vina, iar în cadrul reconstituirii crimei le-a arătat oamenilor legii cum s-a întâmplat totul.
Acesta se află în arest preventiv. Acuzatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 15 ani. Urmărirea penală a fost exercitată de organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție Chișinău cu suportul ofițerilor de sector al Sectorului de Poliție Vadul lui Vodă, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana.
Moldova
Spărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei
Spărgea apartamente în plină zi, când stăpânii erau la serviciu. Un bărbat de 48 de ani din capitală, a ajuns pe mâna forțelor de ordine, bănuit că ar fi golit cel puțin șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul acționa preponderent pe timp de zi, când proprietarii lipseau de acasă. Acesta pătrundea în apartamente prin culegere de chei și sustrăgea bani, bijuterii, bunuri de valoare și tehnică electronică.
Operațiunea de reținere a fost realizată cu suportul mascaților de la Fulger, iar în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri care ar proveni din furturile comise. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o anchetă penală.
Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă până la patru ani de detenție.
Cercetările continuă pentru a stabili dacă bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similar comise în Chișinău.
Moldova
Omorul terifiant di Beriozchi: Fiul principalului suspect, reținut când încerca să fugă din țară
Încă o reținere în cazul omorului terifiant din raionul Anenii Noi. Poliția anunță că fiul principalului suspect, în vârstă de 33 de ani, a fost și el plasat în custodia poliției.
Potrivit datelor preliminare, acesta este suspectat că ar complice la o crimă care ar fi fost săvârșită de tatăl său în perioada 2012-2013. Acesta a fost încătușat de oamenii legii în momentul când încerca să părăsească țara.
Amintim că investigațiile au început acum două luni, după ce un bărbat de 61 de ani, din satul Beriozchi, a dispărut fără veste. Versiunea principală a anchetei ar fi că bărbatul a fost ucis de un consătean, în vârstă de 59 de ani, iar rămășițele ar fi fost folosite drept hrană pentru porci.
Oamenii legii au efectuat percheziții în mai multe gospodării care aparțin bănuitului, unde au fost găsite hainele victimei, oseminte presupus umane, precum și obiecte ce ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunii. Probele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.
Inițial fusese reținute trei persoane: suspectul principal, concubina sa de 55 de ani și un bărbat de 34 de ani. Principalul bănuit a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, femeia fiind plasată în arest la domiciliu.
Anchetatorii nu exclud existența altor victime și continuă operațiunile, inclusiv cercetarea terenurilor și a deșeurilor de la ferma suspectului, cu implicarea experților criminaliști și a angajaților IGSU. Investigațiile sunt în plină desfășurare, în timp ce bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției.
-
Moldova7 zile în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova7 zile în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova6 zile în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova20 de ore în urmăOmorul terifiant di Beriozchi: Fiul principalului suspect, reținut când încerca să fugă din țară
-
Moldova18 ore în urmăSpărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei
-
Moldova5 zile în urmăDublă tragedie, la Hîncești: Două femei au murit într-o casă cuprinsă de flăcări
-
Moldova21 de ore în urmăAu rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de sărbători: Cinci locuințe de tip town house, grav afectate de incendiu
-
Moldova6 zile în urmăAlcool la volan, pericol pe drumurile din Ialoveni. Trei șoferi, depistați în ultimele ore
