Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Autorul alertelor false cu bombă la „Moldtelecom” a fost reținut

Autorul celor două alerte cu bombă la sediul companiei „Moldtelecom” a fost identificat. Acesta a fost reținut în data de 14 iunie, după ce două seri la rând ar fi pus autoritățile capitalei pe alertă.

Publicat

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei. Acesta a fost escortat la IP Orhei, pentru audieri. Potrivit poliției, el ar fi predat benevol telefonul mobil cu care ar fi efectuat cele două apeluri la 112.

Amintim că în seara de 12 iunie, după ora 21.00, dar și în seara de 13 iunie, la ora 17.40, tânărul ar fi anunțat că sediul „Moldtelecom” ar fi fost minat. În ambele cazuri, la sediul clădirii, amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști, carabinieri, pompieri, dar și geniști de la Bomteh.

În ambele cazuri, s-a constatat că apelul a fost unul fals, iar oamenii legii inițiase două anchete.


Acum, după ce a fost reținut, suspectul de 20 de ani, riscă dosar penal pentru anunțarea mincinoasă cu bună știință despre un act de terorism.

Conform legii, acest gen de infracțiune se pedepsește cu amendă de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în comunității de până la 240 de ore, sau detenție pe un termen de până la 2 ani.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ Tânăra din imagini, căutată cu disperare de rude: Și-ar fi luat pașaportul și a plecat de acasă

A dispărut fără veste. Tânăra din imagini este căutată cu disperare de rudele ei după ce ea și-ar fi luat actele și a plecat într-o direcție necunoscută.

Publicat

La poliție s-a adresat tatăl fetei care a declarat că, în data de 3 iulie, fiica sa pe nume Nadejda a plecat de acasă din satul Călugăr Raionul Fălești și este de negăsit. Mai mult, ea ar fi luat cu ea și pașaportul internațional. Rudele spun că cineva ar fi văzut-o coborând dintr-un microbuz în zona circului din capitală.

Nadejda are înălțimea de 1.55m, corpolența medie, părul șaten ți ochii albaștri. În ziua dispariției ea purta o geacă roșie și pantaloni de culoare neagră.

Rudele au mai spus poliției că tânăra se află la evidența medicului psihiatru. În acest context, persoanele care au recunoscut tânăra din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 068 066 594.


Orice informație poate fi utilă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie snopită în bătăi de concubin, în capitală. Vecinii: Ei mereu consumă alcool, apoi se bat

Alcool și bătăi crâncene. Este atmosfera în care sunt nevoiți să trăiască locuitorii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei și totul din cauza unui cuplu care ar duce un mod de viață antisocial.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat unul din vecini în data de 2 iulie, după ce bărbatul, fiind în stare de ebrietate și-a snopit soția în bătăi. Potrivit bărbatului, care este peste hotare, soția și fiica lui au fost cele care au găsit femeia plină de vânătăi și hemotoame.

Copila lui s-a speriat atât de tare încât a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Vecinii spun că atât bărbatul cât și femeia lui sunt consumatori activi de alcool și duc un mod de viață antisocial. Mai mult, el își snopește concubina în bătăi cu regularitate. Drept dovadă, vecinul a expediat un alt filmuleț surprins anterior în același apartament.


Am încercat să obținem detalii de la poliție, însă, până la moment, nu am primit niciun răspuns. Cu detalii despre cele petrecute în acel apartament vom reveni ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu pe traseul Bălți-Edineț. O remorcă cu 22 de tone de tutun a luat foc din mers

Imagini devastatoare surprinse pe traseul Bălți-Edineț. Un autocamion care transporta 22 de tone de tutun a luat foc din mers. Totul a avut loc în amiaza de 4 iulie, în apropiere de localitatea Brătușenii Noi din raionul Edineț.

Publicat

Primele imagini de la fața locului au fost postate pe un site local de știri. În imagini se poate observa autocamionul cuprins de flăcări în totalitate, un fum negru care se ridică spre cer, dar și pompierii care încearcă să lichideze focul.

Potrivit datelor oferite de către pompieri, șoferul autocamionul care transporta 21.5 tone de tutun se îndrepta spre Kiev, Ucraina. La un moment dat, conducătorul a observat flăcările izbucnite parcă din senin și a oprit la marginea drumului.

În clipa următoare, vehiculul a început să ardă cu putere. În mai puțin de 20 de minute, salvatorii au localizat incendiul fără ca cineva să aibă de suferit.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii