Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Surprins de camere cum fură o bicicletă. Declarațiile bănuitului reținut de oamenii legii

Un tânăr de 23 de ani, originar din raionul Strășeni, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de poliție al sectorului Rîșcani, după ce a sustras o bicicletă.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați de un bărbat de 34 de ani, care a comunicat că i-a fost sustrasă bicicleta de pe bd. D. Cantemir, care a fost lăsată la parcarea specializată pentru biciclete. Prejudiciul se ridică la 3 200 de lei.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectul ar fi deteriorat lacătul cu care era asigurată bicicleta, a sustras-o și a plecat într-o direcție necunoscută.

Urmare a acțiunilor de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat și reținut.


În cadrul acțiunilor procesual penale acesta a declarat că bicicleta a vândut-o unei persoane necunoscute cu 700 de lei.

Totodată s-a stabilit că acesta nu este la prima abatere, fiind suspectat în comiterea a cel puțin 5 furturi de biciclete pe teritoriul capitalei.

Tânărul este cercetat penal pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.

echipa.md


Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”

Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie de 50 de ani din Cahul riscă ani grei de pușcărie pentru că a încercat să organizeze un omor.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, la început de aprilie, suspecta  a început să caute prin diverse metode un executor al planului ei, oferind în schimb 20.000 de euro.

La începutul acestei săptămâni, ea ar fi găsit un asasin, însă, femeia nu știa că de fapt, a dat peste un agent sub acoperire. Conform planului, fostul soț urma să fie otrăvit, iar în acest scop femeia  a transmis executorului un recipient cu substanță toxică.

Totodată, ea l-a informat pe agent privind ora, numărul de înmatriculare al mașinii și itinerarul cu șanse maxime de asasinare a fostului soț.


Pentru ca femeia să nu-și dea seama că este „ajutată” de fapt de un polițist sub acoperire, a fost înscenată moartea fostului soț, iar femeia a fost reținută în flagrant în momentul când transmitea banii executorului.

Bănuita este reținută pe un termen de 72 de ani, iar la ea acasă au fost efectuate percheziții, de unde au fost ridicate înscrisuri de ciornă, bani folosiți la pregătirea omorului, precum și telefoane mobile cu probe ale comiterii infracțiunii. Investigațiile continuă, iar procurorii PCCOCS au cerut judecătoriei Ciocana arestul preventiv al bănuitei.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii